duminică, 8 martie 2020

EXPONATUL LUNII MARTIE: PINTADERA (Cultura Gumelniţa, mil. IV a. Ch.)


EXPONATUL LUNII MARTIE
PINTADERA (Cultura Gumelniţa, mil. IV a. Ch.)


Exponatul propus de Muzeul Dunării de Jos pentru această lună este reprezentat de o pintaderă aflată în colecţiile noastre cu nr. de inv. 24806. Termenul de pintaderă în limba română provine din limba greacă şi semnifică pecete sau ştampilă. Originea lor este anatoliană, continuând să apară în teritoriul balcanic începând cu neoliticul timpuriu.
Artefactul prezentat de noi a fost descoperit în com Dorobanţu, Călăraşi, fiind datat ca apartinând mil.IV.a Ch. Este realizat din lut ars, prelucrat cu mâna, cu baza circulară, cu un mâner apucătoare cilindric prevăzut cu o perforaţie circulară transversală. Partea rotundă are diametrul de 12 cm şi este decorată cu motiv spiraliform desfăşurat în sensul invers al acelor de ceasornic. Tehnica folosită este cea a inciziei.
Atât specialiştii români cât şi cei străini au emis diverse ipoteze despre funcţionalitatea pintaderelor cum ar fi faptul că erau folosite pentru: imprimarea imaginii de pe disc pe suprafaţa textilelor, ţesăturilor sau pieilor, a bunurilor alimentare, a caselor sau a vetrelor de foc, pentru decorarea vaselor, amuletelor sau a pereţilor templelor prin presarea acestora în lutul moale sau chiar pentru realizarea tatuajelor. Prin imprimare ele desemnau proprietarul sau meşterul ce a executat un anumit obiect.
Cele mai multe analogii pentru pintaderele spiralice au fost descoperite în arealul gumelniţean în aşezări de la: Aldeni, Brăiliţa, Boldeşti-Scăieni, Carcaliu, Căscioarele, Cireşu, Cunesti, Gumelniţa, Însurăţei, Mălăieştii de Jos, Sudiţi, Moisica etc.
Simbolul spiralei ca formă de decor importantă pentru eneoliticul românesc se află şi pe alte categorii de artefacte(vase, statuete antropomorfe feminine, idoli etc). Ea poate fi ascociată cu imaginea feminităţii având puterea de a reînoi, de a renaşte mereu dar şi cu anumite concepte de spiritualitate având la bază ideea de ciclicitate.
Piesa prezentată este clasată în categoria Fond cu nr.2109/2.03.2007.

Bibliografie: Cristian Schuster Despre pintaderele decorate cu spirală din eneoliticul românesc, Arheovest III, Timişoara 2015, pg. 135-148.



Sursa informațiilor Muzeul Dunării de Jos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu