Gospodăria tradițională din Dobrogea

Incursiune în trecut, în „Gospodăria tradițională din Dobrogea”

Muzeul de Artă Populară Constanța propune publicului vizitator, care îi trece pragul, o incursiune în timp, în satele dobrogene din urmă cu 50-60 de ani, pentru a descoperi ocupațiile de altădată ale locuitorilor din acest ținut, fie ei români autohtoni, români balcanici (aromâni), bulgari, turci, tătari, ruși lipoveni sau chiar țigani nomazi. Această călătorie simbolică în trecut este prilejuită de expoziția „Gospodăria tradițională din Dobrogea”, care se dorește o reconstituire a satului de odinioară, prin intermediul obiectelor din colecțiile muzeului constănțean, achiziționate în urma cercetărilor de teren din anii 1974-1980, obiecte păstrate de țărani de-a lungul altor zeci de ani.

Locuința tradițională din Dobrogea cunoaște, aproape fără excepție, o structură tripartită: cameră de zi, unde se desfășurau activitățile gospodărești, tinda, unde se afla vatra și masa în jurul căreia se aduna familia și camera curată, unde erau etalate cele mai frumoase țesături.

În camera de zi, în casele românilor, te întâmpina bătrâna casei. Cu broboadă neagră pe cap, îmbrăcată în straie realizate la războiul de țesut (cămașă de bumbac, androc și pistelcă neagră din lână învărgată cu roșu și alb), cu furca de tors în brâu, țăranca era înconjurată de ustensile de industrie casnică textilă. Pregătirea firelor și realizarea țesăturilor de interior sau a pieselor de costum (de lucru sau de sărbătoare) la războiul de țesut era o preocupare a femeilor dobrogene de altădată, indiferent de etnie. Firele de borangic pentru țesături fine, precum și cele din lână, bumbac, in sau cânepă, erau transformate în sculuri cu ajutorul rășchitorului, depănate pe mosoare și țevi cu ajutorul vârtelniței și al sucalei, pentru a fi introduse în suveică. Din mâna harnicelor femei dobrogene, indiferent de etnie, ieșeau valuri de țesături de culori diferite, vopsite natural, metraje de bumbac și borangic, folosite la realizarea hainelor, ștergarelor și a altor țesături, piese de port, textile pentru decorarea interiorului sau pentru uzul gospodăresc. Cele mai frumoase țesături ocupau un loc de cinste în camera curată. Roata de tors, la fel ca și războiul de țesut, amplasat întotdeauna la fereastră, la lumină, erau nelipsite din casele tradiționale din Dobrogea.

Tinda cu vatra este un alt spațiu în care țăranca petrecea o bună bucată de timp, pregătind mâncarea și pâinea cea de toate zile. Numeroasele obiecte din lemn și aramă, depozitate în tindă, evocă preocupările femeii de altădată. Covata în care se frământa aluatul, formele în care se punea la dospit și lopata de introdus și de scos pâinea din cuptor, ca și fotografiile de pe teren care însoțesc aceste piese de muzeu, amintesc de mirosul pâinii rumenite, proaspăt scoasă din cuptor de bunicile harnice.

Dacă femeia se preocupa de spațiul intim al casei, țăranului, fie el român, bulgar sau tătar, îi reveneau, în mod special, activitățile gospodărești din exterior: similitudini legate de muncile câmpului găsindu-se la toate etniile din Dobrogea. Activitățile specifice agriculturii sunt evocate prin obiectele folosite la munca câmpului, printre care și un plug de fier și o grapă, la care se înhămau caii sau boii.

În ceea ce privește creșterea animalelor, păstoritul ocupă un rol special. Pentru a ilustra această activitate, expoziția prezintă obiecte din inventarul pastoral (vase din lemn, linguri, linguroaie, cofe, bote) și evocă, prin piese de port, portretul unui păstor aromân (picurar), îmbrăcat cu haine de lână, cu traista de merinde. Nu îi lipsește bâta ciobănească (cârlibana), dar nici lanțul de care era prins briceagul (custura) cu care cresta și inciza bâta sau transforma bucățile trainice de lemn, găsite în drumurile sale, în linguri sau fluiere.

În gospodăria tătărească din Dobrogea de acum jumătate de veac, stăpâna casei, atunci când nu se afla în tindă sau la războiul de țesut sau când nu broda prețioase țesături, ținea în mână croșeta (iglița) și bobina de bumbac cu ajutorul cărora realiza adevărate dantelării, cu motive florale, geometrice sau avimorfe, care înfrumusețau fețele de pernă, marginile batistelor sau acoperământul pentru cap. În ceea ce privește textilele de interior predomină țesăturile din bumbac, in și cânepă. Totodată, în expoziție este ilustrată și viața țăranului tătar, în tihna locuinței, alături de tava de aramă pe care se aflau ibricul de cafea, pipa de tutun, zaharnița, precum și râșnița manuală de cafea.

Rușii lipoveni sunt cei mai potriviți pentru a ilustra una dintre ocupațiile ancestrale ale celor care trăiesc lângă ape: pescuitul. Țăranul lipovean, îmbrăcat în cămașa de lucru (rubașkă), cu brâul (pois) încingându-i mijlocul, era cel care făcea plase de pescuit, pentru uzul propriu, dar și pentru a le vinde celor care aveau nevoie de ele.

Atmosfera satului de altădată era întregită de prezența țiganilor nomazi, constituiți în șatre. Îmbrăcați în veșminte viu colorate, ei erau cunoscuți ca meșteri în transformarea argintului și a altor metale în bijuterii, în făurirea vaselor trainice de uz gospodăresc din aramă și cositorirea lor.

Sursa informațiilor Muzeul de Artă Populară Constanța.