Anul acesta, în România se sărbătoreşte a patra ediţie a „Zilelor Europene ale Arheologiei”, ţara noastră fiind unul dintre statele membre ale Consiliului Europei care participă la eveniment.
Cu această ocazie, Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean Teleorman, va organiza, între 16-18 iunie, trei zile ale „Porților Deschise” la muzeu. Astfel, toți cei care ne vor trece pragul vor avea ocazia să cunoască, în cadrul expoziției permanente „Arheologie și numismatică în județul Teleorman”, dovezi ale locuirilor umane din preistorie, protoistorie, antichitate și evul mediu.
Prin intermediul celor patru săli - „Neoliticul”, „Eneoliticul”, „Epoca metalelor” și „Tezaure monetare” -, vizitatorii vor putea admira piese arheologice deosebite parte a patrimoniului județean și național, unele dintre ele prezentate în expoziții naționale sau internaționale.
O expoziție fotografică temporară intitulată „Vitănești-Măgurice – 30 de ani de la începutul cercetărilor” va prezenta imagini referitoare la cercetările efectuate pe acest tell eneolitic gumelnițean, cercetări care au început în anul 1993.
În toate cele trei zile ale evenimentului intrarea la muzeu este liberă.
Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu