joi, 8 iunie 2023

Județul Caraș-Severin – 55 de ani

 

Județul Caraș-Severin – 55 de ani


Muzeul Banatului Montan din Reșița, în colaborare cu Consiliul Județean Caraș-Severin, Instituția Prefectului – Județul Caraș-Severin și Serviciul Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale ale România organizează luni, 12 iunie 2023 de la orele 11, în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, evenimentul „Județul Caraș-Severin – 55 de ani”.
La masa rotundă pe care o propunem vor participa: domnul Romeo Dan Dunca, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, domnul Ioan Dragomir, prefectul județului Caraș-Severin, domnul conf. univ. dr. Vasile Rămneanțu de la Universitatea de Vest din Timișoara și domnul dr. Ovidiu Laurențiu Roșu, șeful Serviciului Județean Caraș-Severin al Arhivelor Naționale ale României.
Expoziția documentară „Înfiinţarea judeţului Caraş-Severin (martie 1968)” prezintă prin intermediul unui număr de 77 de documente de arhivă inedite amplul proces de reformă administrativă derulat începând cu luna februarie a anului 1968, când România a renunțat la organizarea administrativă de inspirație sovietică, pe regiuni și raioane, și a revenit la județele tradiționale. Acest proces a afectat teritoriul bănățean atât prin redistribuirea localităților în cadrul comunelor și stabilirea unor noi centre de comună, cât mai ales prin reconfigurarea frontierelor nou-înființatului județ Caraș-Severin, care nu s-au mai suprapus nici peste fostele limite ale regiunii Banat și nici peste cele ale județelor interbelice Caraș și Severin.

 

Sursa informațiilor Muzeul Banatului Montan Reșița.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu