Expoziție „MUZEUL ȘI RESTAURATORUL“
Marți, 17 august 2021, orele 14:00, va avea loc vernisajul expoziției „MUZEUL ȘI RESTAURATORUL“ la sediul instituției din strada Ana Ipătescu nr. 1 Slatina.
„De cele mai multe ori, omul, în anumite conjucturi nefaste, cataclismice, ideologii tranzitorii sau chiar din autosuficiență și indiferență deteriorează, inconștient sau conștient, artefactul și deseori uzează de acesta până la distrugere, trimițându-l spre extincție.
Prezentul, fără tăgadă, cataloghează restaurarea ca o acțiune profund științifică și totodată artistică de excepție. Definițiile, prin restricțiile lor firești, simplifică la maxim înțelegerea unei noțiuni, idei sau concept. Variațiile de sens și comprehensivitate a profesiei de restaurator, nu mai lasă loc la interpretări aleatorii așa cum, cu ceva timp în urmă exista o percepție duală, peiorativă uneori (ducând această profesie în banalul meșteșug). Restaurarea științifică este legată (pe lângă aptitudinile și talentul restauratorului și chiar starea empatică a acestuia față de obiect) de multe alte discipline şi domenii activitate în moduri specifice care implică cercetări, investigații și cunoștinte multi- inter şi transdisciplinare. Calitatea oamenilor care au ales această profesie este, fără tăgadă, excepțională. Profesorul Ioan Opriș se referă la restauratori ca fiind: ,,Un corp special profesional s-a impus, treptat, găsind rezonanță în numeroase medii, obligând la recunoaștere și adeseori la recunoștință”.
Dezvoltarea științei și tehnicii din ultima perioadă, apariția unor materiale specifice restaurării și a tehnologiilor inovatoare ce au fost adaptate și implementate rapid de comunitatea profesională a restauratorilor din țara noastră face ca restaurarea bunurilor culturale să se afirme matur, ca o profesie recunoscută și apreciată social. Lungul drum de clarificare și definire a domeniului conservării și restaurării a dus la sedimentarea unor principii sănătoase și a unui sistem de selecție riguroasă a restauratorilor acestora revenidu-le privilegiul de a avea dreptul și obligația deopotrivă de a interveni asupra unor obiecte pe care o mică parte din oameni le studiază iar marea majoritate doar le privesc și le admiră“. L. Ionescu
Selectarea bunurilor culturale mobile ce urmează a fi restaurate se face în funcție de starea de conservare, valoarea patrimonială și valorificarea expozițională. Ținând seama de aceste criterii, funcția resstuaratorului într-un muzeu devine indispensabilă. Restauratorul nu își propune să realizeze un obiect nou, ci să prelungească viața acestuia cât mai mult cu putință, lasând lizibile intervențiile de restaurare precum și citirea imaginii.
Expoziția „MUZEUL ȘI RESTAURATORUL“ este demostrativă, rolul acesteia fiind acela de a arăta prin intermediul panourilor ilustrative importanța restauratorului în instituția de cultură numită Muzeu. Panourile prezintă imagini foto cu o mică parte din preocesul de conservare-restaurare la care este supus un bun cultural pentru ca acesta să fie expus într-o expoziție sau să fie păstrat în depozit și oferă specialiștilor și chiar publicului larg un reper al traseului parcurs de bunurile culturale care, de cele mai multe ori, sunt admirate în vitrinele muzeelor ca fiind obiecte solide, integre, stabile atât din punct de vedere chimic cât și structural.
Obiecte variate specifice restaurării lemnului și textilelor vor combina în spaţiul expoziţional, într-un mod complex şi inedit, mărturii/artefacte ale valorilor culturale româneşti cu eleganţa şi distincţia profesională a muncii de restaurator, aducând în fața vizitatorilor piese patrimoniale remarcabile. Expoziția cuprinde artefacte din secția de etnografie și artă a Muzelui Județean Olt.
Curatori dr. Iohana Brătoi - expert restuarator lemn policrom, icoană pe lemn
Iuliana Dumitrana - restaurator textile
Gheorghe Smarandache,
MANAGER Muzeul Județean Olt
Sursa informațiilor Muzeul Județean Olt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu