marți, 6 iulie 2021

Un denar roman de tip serratus

 


DENAR ROMAN DE TIP SERRATUS
Nominal: denarius serratus (zimțat)
Axa: 6; D: 20,5 X 19,9 mm; G: 3,90 g
Monetăria: Roma
Datare: cca. 80 a. Chr.
Av: ROMA
Bustul drapat al Romei spre dreapta, purtând coif frigian ornamentat cu cap de grifon şi pene de o parte şi de alta; litera de control H deasupra, în dreapta.
Rv: C•POBLICI•Q•F
Hercules spre stânga, strangulând leul Nemean; arcul şi tolba cu săgeţi în stânga, măciuca pe pământ, la picioarele sale; litera de control H deasupra, în stânga.
Nr. inventar: 388
Moneda a fost descoperită pe teritoriul satului Oarța de Sus, fără a se cunoaște exact locul descoperirii, ea intrând în patrimoniul muzeului în anul 1985, când a fost predată muzeului de către domnul Traian Rus, profesor de istorie din localitate.
În ceea ce privește tipul monedei, aceasta este un denar roman de tip serratus din perioada Republicii. Nu se ştie exact despre ce magistrat din Roma republicană este vorba, din legenda de pe monedă ştim doar că este Caius Poblicius, probabil fratele lui Quintus Poblicius care a fost praetor în anii 68 – 67 a. Chr. H. A. Grueber și H. Seaby consideră că portretizarea lui Hercules și a leului Nemean de pe reversul monedei poate comemora victoria lui Sulla asupra taberei lui Marius. Pe de altă parte, M. Crawford crede că este vorba strict de alegerea de către Caius Poblicius, pentru reversul acestei monede, a figurii unuia dintre zeii protectori ai familiei sale, indicând în acest sens o posibilă conexiune cu o inscripție închinată lui Hercules de către o anume Publicia L. F.
Bibliografie: Raul Cardoș, Un denar roman descoperit la Oarța de Sus, județul Maramureș, în Marmatia 16-17, 2019-2020, 57-62.
Raul Cardoș, muzeograf
Zamfir Șomcutean, conservator

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu