duminică, 17 ianuarie 2021

Medalia românească: Fagul (Fagus sylvatica)

 

Fagul (Fagus sylvatica) este un arbore cu frunze căzătoare, monoic (adică are atât florile bărbătești cât și cele femeiești pe aceeași plantă), cu tulpina dreaptă și scoarța netedă și cenușie. Poate ajunge până la 35 de metri înălțime și la un diametru de doi metri.
Este cea mai răspândită specie de arbore din România (31 % din fondul forestier) și formează păduri pure sau în amestec cu gorunul, carpenul, molidul. În prezent, peste o treime din făgetele europene sunt localizate în regiunea biogeografică a Munţilor Carpaţi (cca. 6.900.000 ha), din care peste 2.100.000 ha se regăsesc pe teritoriul României, ceea ce face ca ţara noastră să deţină cea mai întinsă suprafaţă acoperită de făgete, peste 10% din totalul făgetelor europene.


Prin desemnarea unor eşantioane reprezentative ale făgetelor din Carpaţii României ca situri ale Patrimoniului Mondial, ţara noastră va avea un al doilea obiectiv natural pe lista reprezentativă a Patrimoniului Mondial, alături de Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, demonstrând astfel excepţionala valoare a patrimoniului natural din spaţiul carpatic românesc.
Produsul medalistic „Fagul” – format din medalie, însoțită de certificat de autenticitate și ambalată în cutie de lemn – face parte din programul medalistic, secțiunea „Flora și fauna României”. Poate fi achiziționat de dumneavoastră de la magazinul Beldiman la prețul de 199 lei/set, inclusiv TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

Material: Argint 999‰
- Diametru: 30 mm
- Greutate: 16,5 grame
- Calitate: proof

 Tiraj fix: 100 bucăți

Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresa de e-mail: comenzi.online@monetariastatului.ro.

Produsele vor fi expediate prin curier, plata ramburs.

______________________________
#MonetariaStatului #TheRomanianMint #Fagul #FaunaSiFlora #Medalii #Medals #Romania

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu