joi, 16 august 2018

Expoziția „Prelucrarea lemnului și a fierului în Transilvania – ieri, astăzi și mâine”






Muzeul Naţional Brukenthal, în colaborare cu Asociația Casa Calfelor Sibiu, organizează în perioada 15 august – 30 septembrie 2018 la Muzeul Țării Făgărașului Valer Literat expoziția „Prelucrarea lemnului și a fierului în Transilvania – ieri, astăzi și mâine”.
Curator: dr. Raluca Frîncu
Sibiul a fost, în epoca medievală şi modernă, unul dintre cele mai renumite centre meşteşugăreşti. Produsele, datorită poziţiei geografice favorabile a oraşului, erau comercializate în întreg spaţiul românesc, dar şi în afara sa, în Orient şi în Europa Centrală. În anul 1376 a fost emis primul regulament de organizare a breslelor din Sibiu, Sighişoara, Sebeş şi Orăştie. În acest document era menţionată existenţa a 25 de meşteşuguri, grupate în 19 bresle, număr comparabil cu cel din importante centre meşteşugăreşti europene: Ulm (17 bresle), Augsburg (16), Köln (22), Strassbourg (28). În anul 2007 primele ateliere ale calfelor au fost deschise în curtea Muzeului de Istorie - Casa Altemberger, la iniţiativa Muzeului Naţional Brukenthal şi a Bisericii Evanghelice C.A. a fost conceput proiectul Întâlnirea calfelor călătoare europene.
Expoziția își propune să aducă în prim plan tradiția practicării meșteșugurilor cât și dorința tinerilor din zilele noastre de a lucra după vechile tehnici și de a le transmite mai departe noilor generații.

/EN/
Between the 15th of August and the 30th of September 2018, Brukenthal National Museum, together with Casa Calfelor/The House of Guilds Association Sibiu, organizes the exhibition “Wood and Iron Processing in Transylvania - Yesterday, Today and Tomorrow”, at Făgăraş Museum
Curator: Dr. Raluca Frîncu
Sibiu was one of the most famous craft centers in medieval and modern times. The products, thanks to the favorable geographic position of the city, were marketed throughout the Romanian space, but also outside it, in the East and Central Europe.
In 1376, the first guideline for the organization of the guilds in Sibiu, Sighișoara, Sebeș and Orăștie was issued. In this paper there were mentioned 25 crafts, grouped in 19 guilds, a number comparable to that of major European craft centers: Ulm (17 guilds), Augsburg (16), Cologne (22), Strasbourg (28). In 2007, the first journeymen workshops were opened in the courtyard of the Museum of History - the Altemberger House. The European Journeymen Meeting frame project was designed the same year at the initiative of the Brukenthal National Museum and the Evangelical Church.
The exhibition aims to bring to the forefront the tradition of craftsmanship as well as the desire of today's young people to work on the old techniques and to pass them on to the new generations.



Sursa informațiilor Muzeul Naţional Brukenthal.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu