Note de medicină populară (VI): Între zona Toplița, Harghita și Valea Zălanului, Covasna, cu Raluca Olaru

 

Note de medicină populară (VI): Între zona Toplița, Harghita și Valea Zălanului, Covasna, cu Raluca Olaru

Dacă v-aș spune că printre noi mai există vraci, cum v-ați închipui că arată un vraci contemporan? Aici o dovadă că poveștile trecutului încă se pot reflecta frumos în zilele noastre. Și rămân autentice. Nu toate se pierd în timp.
Restaurator, fitoterapeut, antreprenor - creatoare a brandului Hodaia, Raluca Olaru cultivă diferite specii de plante medicinale, în grădina ei din Valea Zălanului, Covasna. Le prelucrează și produce diferite tincturi, ceaiuri, creme, săpunuri cum se făceau altădată. Ierbarul ei cuprinde momentan circa 60 de plante, dintre care aproximativ 50 sunt din cultură proprie. Le plantează, le îngrijește, le înmulțește, le culege și le transformă în leacuri, în laboratorul de acasă.
Raluca locuiește într-o casă ce datează de la 1920, ridicată pe fundația unei gospodării mult mai vechi, de secol XVIII, spune ea. Aici, pe lângă casa de locuit, grădină și laborator, se pun bazele unui Muzeu de Farmacie și Medicină Tradițională, un spațiu în care vizitatorii pot învața despre plante și cum să pregătească singuri diferite produse naturiste.
A mai avut grădini în județele Harghita, Mureș, Cluj, iar în ultimii ani s-a stabilit în Covasna, unde gospodăria ei se învecinează cu proprietățile Regelui Charles al III-lea. De fapt, laboratorul ei a fost deja vizitat de rege, care și-a arătat toată aprecierea și susținerea pentru demersul ei, devenind și client fidel al unor produse.
Familia ei este, de patru generații încoace, preocupată de studiul plantelor și a diverselor proprietăți terapeutice și curante ale acestora. Raluca spune că fetele din familia sa au crescut alături de bunici, de la care au asimilat cunoștințe de medicină populară. Ea a fost crescută de bunica, ultimul vraci al familiei, și astfel a avut mereu contact cu natura, cu plantele și secretele lor, având acces și la cunoștințele bunicii. Aceste cunoștințe s-au transmis prin viu grai și învățătură practică și nu au fost puse în pagini de jurnale.
Deși recent a început să publice câteva volume cu informații de bază, propuneri de combinații de plante. Ea a realizat numeroase cercetări de teren în ce privește medicina tradiţională şi folclor, cunoscând astfel şi alţi vraci care au învăţat-o tehnici de vindecare şi diverse reţete.
Pe lângă cunoștințele și rețetele moștenite, Raluca a conceput și câteva formule noi, iar în ultimul timp a început să și scrie o parte din ceea ce a acumulat, într-un limbaj ce se adresează unui public larg, pentru că, așa cum spune, pentru ea e important să împărtășească cu ceilalți cunoștințe pe care aceștia să le poată pune imediat în practică, în beneficiul stării lor de bine și a celor apropiați lor, nu să lase studii științifice scrise, pe care să le citească din timp în timp alți cercetători.
“Natura ne-a înzestrat cu suficiente resurse valoroase și în România. Plantele medicinale pe care le folosim sunt culese din zone unde ele se găsesc din abundență, departe de așezări umane sau drumuri. O altă parte din plante sunt cultivate în grădina noastră, unde se regăsesc în prezent peste 50 de specii. Acestea sunt, de multe ori, plante pe cale de dispariție, pe care noi le plantăm, multiplicăm și replantăm în jurul satului, de unde acestea au dispărut demult...”, spune Raluca.
Recent am purtat mai multe discuții despre plante, cules, mod de păstrare și nu numai. Redau în continuare câteva pasaje.
CMO: Ce plante erau mai demult nelipsite din casă? Care ar fi cinci dintre cele mai folosite plante în casa tradițională?
RO: Asta ține mult de fiecare zonă, de flora de acolo. Dar pot spune tătăneasa, menta, păpădia, albăstrelele - care răsăreau mereu în prezența grâului, urzica, cimbrișorul, teiul, coada soricelului, sunătoarea... Folosite des pentru diferite probleme, în special legate de aparatul digestiv.
CMO: Cum le foloseau? Ce modalități de prelucrare a plantelor aveau?
RO: Cel mai des foloseau ceaiuri și infuzii. Dar făceau și amestecuri de plante din care rezultau tincturi, care se foloseau în țuică sau pentru frecții. Tincturile rezultă din macerarea plantelor în alcool, timp de una, două săptămâni. De asemenea se făceau diferite vinuri, la fel, unele de băut, altele pentru frecții.
Culesul și uscatul plantelor
Plantele se culeg de la începutul verii și până toamna târziu, în funcție de apariția și dezvoltarea fiecărei specii, întrucât fiecare plantă are perioada ei. Raluca ne asigură că sunt câteva metode specifice de cules și uscat plantele, care fac diferența când vine vorba de proprietăți. Așadar nu folosiți pungi din plastic atunci când culegeți plante, “pentru că acestea se presează, se supraîncălzesc, nu mai respiră și astfel își pierd din proprietăți. Folosiți la cules un coș din nuiele ori sacoșe textile”.
De asemenea, plantele se taie întotdeauna, nu se smulg. Despre uscatul plantelor, adesea am văzut mănunchiuri agățate la uscat. Raluca spune că uscatul în mănunchi încetinește procesul de uscare, ori plantele trebuie uscate cât mai rapid după cules, în descurs de cel mult câteva zile.
Astfel, metoda recomandată este mărunțirea plantelor și uscarea lor pe o ramă cu sită sau pânză.
Mai am încă tare multe de aflat de la Raluca și vom reveni cu noi povești despre plante.

- - -
Un material MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni de Cosmina Marcela OLTEAN, muzeograf
Informator: Raluca OLARU
Fotografii: Hodaia

Note de medicină populară din județul Harghita (I)

Note de medicină populară din Subcetate, județul Harghita (II)

Note de medicină populară din județul Harghita (III)

Note de medicină populară din zona Toplița, Harghita (IV)

Note de medicină populară din Subcetate, județul Harghita (V)

 

Sursa informațiilor MNCR - Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni.