Muzeul Județean Argeș, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Argeș, vă invită marți, 16 iulie 2024, ora 10.00, la sediul instituției, intrarea din Bulevardul Eroilor, la deschiderea expoziției temporare „Specii de orhidee din herbarul Muzeului Județean Argeș”.
Expoziția prezintă orhideele spontane care se află în herbarul colecției de botanică a Muzeului Județean Argeș.
Familia Orchidaceae Juss. este considerată a doua mare familie a regnului vegetal (după Familia Asteraceae Bercht. & J. Presl), cu circa 750-850 de genuri spontane și cultivate, cu un număr de 20.000-35.000 de specii și peste 120.000 de hibrizi, într-o gamă foarte largă de forme, mărimi și culori. Arealul larg de răspândire și variabilitatea acestor plante, de cele mai multe ori chiar în cadrul aceleași specii, fac imposibilă stabilirea cu exactitate a numărului genurilor și a speciilor.
În România sunt aproximativ 59 de specii native. Orhideele, splendori ale lumii plantelor, cresc în orice mediu de la cald la rece, de la uscat la foarte umed, au forme și culori diverse și sunt foarte parfumate. De obicei sunt întâlnite în zonele tropicale dar se găsesc și în medii ca Siberia, Alaska, deșerturile Mexicului sau Anzii Columbiei. Pe fiecare continent putem găsi o specie de Orhidee proprie. Orhideele nu cresc în mediul acvatic.
Scopul expoziției este acela de a prezenta o parte din materialul aflat în herbarul Muzeului Județean Argeș. Deși în România orhideele sunt bine reprezentate de populații numeroase care din fericire rămân constante de-a lungul timpului, numai Sângele voinicului (Nigritella sp.) și Papucul Doamnei (Cypripedium calceolus L.) sunt protejate prin lege (anii 1938 și 1939).
Alte țări din Europa nu se pot lăuda cu populații la fel de numeroase de orhidee. Prin urmare, dacă le întâlniți în natură, admirați-le, fotografiați-le, protejați-le.
Expoziția poate fi vizitată în fiecare zi a săptămânii, între orele 9.00 – 19.00, în perioada 16 iulie – 16 august, la Muzeul Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.
Sursa informațiilor Muzeul Județean Argeș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu