joi, 16 mai 2024

18 mai 2024 DUBLĂ SĂRBĂTOARE la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR și ZIUA ASTRONOMIEI

 


18 mai 2024
DUBLĂ SĂRBĂTOARE
la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău
ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUZEELOR
și ZIUA ASTRONOMIEI


Ziua Internațională a Muzeelor se sărbătoreşte anual în data de 18 mai. Aceasta a fost stabilită oficial în 1977, prin adoptarea unei rezoluții în cadrul Adunării Generale a ICOM (International Council of Museums) care a avut loc în Moscova, Rusia. Scopul a fost de a transmite mesajul că "muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, îmbogățire a culturilor și dezvoltare a înțelegerii reciproce, a cooperării și a păcii între popoare."
Tema pentru anul 2024 este „Museums for Education and Research” („Muzee pentru Educaţie şi Cercetare”). Acest generic subliniază rolul esențial al instituțiilor culturale în crearea unei experiențe educaționale complete. În 2024 este evidenţiată contribuția muzeelor la cercetare, acestea fiind totodată şi centre educaționale dinamice, spații vitale care stimulează învățarea, descoperirea și înțelegerea.
În acest an, tot în data de 18 mai, astronomii de pe tot globul sărbătoresc Ziua Astronomiei, aceasta fiind o zi de promovare a astronomiei către publicul larg, în care toate observatoarele astronomice, planetariile și asociațiile astronomice din lumea întreagă organizează diverse activități pe teme de astronomie. Acest eveniment a fost sărbătorit începând cu anul 1973, într-o sâmbătă din perioada 15 aprilie – 15 mai, când Luna este în preajma fazei de primul pătrar, prin acest eveniment dorindu-se să se faciliteze interacțiunea dintre astronomii amatori și profesioniști și publicul larg. Datorită succesului înregistrat de acest eveniment, începând cu anul 2007 Ziua Astronomiei se serbează și toamna, într-o sâmbătă din perioada 15 septembrie - 15 octombrie în care Luna este în preajma fazei de primul pătrar.
Publicul este invitat să viziteze expozițiile deschise la cele patru muzee ale Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea”.
La Muzeul de Științele Naturii sunt deschise expozițiile permanente: „Păduri din România”, „Ocrotirea naturii”, „Flori din adâncurile Terrei”, „O lume dispărută”, „Împreună cu băcăuanii din anul 1958” și expozițiile temporare: „Prieteni şi duşmani din lumea insectelor”, „Superorganismul - viaţa ascunsă a furnicilor”, „Personalități băcăuane – Ion Simionescu (1873-1944)”, „Exponatul lunii”, „Valoarea cărţii”. Spaţiul expoziţional oferă de asemenea, o experienţă vizuală interesantă prin fotoexpoziția itinerantă Dan Mihalcea cu tema „Cum respiră Pământul”. Vizitarea Serei cu plante ornamentale și a Grădinii senzoriale exterioare poate oferi un moment de relaxare și oportunitatea de a cunoaşte specii de plante și de a descoperi aspecte despre biologia lor.
Oferta culturală a Observatorului Astronomic „Victor Anestin” cuprinde expoziţia permanentă „Universul de la Pământ la stele”, cu următoarele teme: „Sistemul solar”, „Astronautica”, „Gruparea stelelor”, „Evoluţie stelară”, „Forma şi evoluţia Universului”, expoziţia temporară: „Reprezentări ale astronomiei în artă” şi expoziția itinerantă „Astrofotografie: Imagini astronomice realizate la Observatorul Astronomic din Bârlad în perioada 2017-2020”, realizată în colaborare cu specialiști de la Muzeul „Vasile Pârvan”, Bârlad. Dacă vremea va permite, publicul va avea acces și pe terasa circulară a Observatorului Astronomic de unde doritorii vor putea admira panorama orașului Bacău.
La Vivariu puteți vizita expozițiile permanente: „Păsări exotice cântătoare şi de ornament”, „Reptile şi amfibieni”, „Pești exotici şi autohtoni”, „Rase de porumbei” și expozițiile temporare: „Cânepa – trecut, prezent şi viitor”, „Sunet şi culoare în lumea păsărilor – cinteza” (expoziție de fotografii) şi „Exponatul lunii”.
Casa Memorială „Ion Borcea” din Racova, județul Bacău găzduiește expoziția permanentă dedicată vieții și operei marelui savant, care a fost fondatorul oceanologiei în România.
Cu ocazia acestui eveniment intrarea este gratuită!
Programul de vizitare este:
Muzeul de Științele Naturii: 8:00 - 16:00 (intrarea ultimului vizitator 15:20)
Vivariu: 9:00 - 17:00 (intrarea ultimului vizitator 16:20)
Observatorul Astronomic „Victor Anestin”: 8:00 - 16:00 (intrarea ultimului vizitator 15:20)
Casa Memorială „Ion Borcea”: 8:00 - 16:00 (intrarea ultimului vizitator 15:20)


Ne puteți contacta la:
Telefon 0234/512006 – Muzeul de Științele Naturii
Telefon 0234/ 535 564 – Vivariu
Telefon 0234/513724 – Observatorul Astronomic
Telefon 0744577464 – Casa Memorială „Ion Borcea”
Pentru detalii puteți accesa site-urile:
https://www.complexulmuzealionborceabacau.ro/
https://observatorulastronomicbacau.ro/

 
Vă așteptăm!
Manager,
dr. Gabriela Gurău

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu