Ștergarul

 

În lumea țărănească ștergarul (pl. ștergare) era un obiect necesar vieții de zi cu zi, folosit atât în activitățile casnice cât și în cele care care țin de igienă. Conotând curățenia morală și pe cea trupească, ștergarul a primit și întrebuințări ceremonial-ritualice, obiectul fiind prezent atât în contextele nupțiale cât și în cele funerare. Îl poartă deopotrivă mirii și nașii ca însemn al statutului lor ceremonial, îl poartă de asemenea, în cadrul nuntirii postume (vezi hora de pomană), perechea ritualică (mirele/mireasa, fratele de mână), tot ca obiect-emblemă a calității ceremonial-ritualice a purtătorului.
Ștergarul era în egală măsură și unul dintre obiectele care demonstrau hărnicia și creativitatea femeilor din casă, în special a fetelor de măritat iar rolul său de element decorativ, ștergarul (alături, de alte obiecte expuse) intra în ecuația premaritală, atât de importantă în lumea țărănească. Afișarea calităților fetelor din casă se făcea prin expunerea ștergarelor atât pe peretele interior al casei (de obicei pus în jurul unei icoane sau a unui blid de pământ) sau pe ruda patului, locul în care se expuneau textilele mari și mici, dovezi ale hărniciei fetelor de măritat din casa respectivă.
La fel ca mai toate obiectele textile și ștergarul se confecționa în casă, fiind țesut la războiul de țesut din cânepă mai fină, ulterior (odată cu pătrunderea bumbacului mercerizat) în amestec cu bumbacul (cânepa oferind țesăturii rezistență și duritate, bumbacul finețe, moliciune).
Românii își decorau ștergarele încă din momentul țeserii lor, așa cum putem observa în ștergarul din imaginea alăturată în care apare un ștergar colecționat de Romulus Vuia, în 1923, din satul Băiești, jud. Hunedoara. Acest ștergar este și el confecționat din fir de cânepă, pânza fiind bătută mai îndesat în partea decorată și mai puțin îndesat în restul țesăturii. Ștergarul prezentat este compus din două două părți cusute între ele, astfel încât în întregul său ștergarul să fie mai lung pentru a fi mai ușor de expus și mai util. Forma dreptunghiulară a țesăturii bătută în două ițe se termină la capete cu franjuri scurți, făcuți din urzeala pânzei, franjuri cu funcție decorativă. Decorul propriu-zis, realizat în tehnica peste fir, este așezat, simetric, pe capetele ștergarului. Culoarea predominată a decorului, roșul, este conturată prin contrast cu albastrul și cu alb-gălbuiul pânzei și delimitată prin negrul unor linii dispuse de-a lungul brâurilor decorative. Trăsătura pertinentă a decorului este simetria, regăsită atât în dispunerea celor trei brâuri decorate cât și în dispunerea motivelor geometrice. Brâul central, mai lat, cu decorul geometric (romb, cruci) este încadrat de două brâuri mai puțin late, simetric distribuite și identice în dispunerea motivelor geometrice (crucea și scara).
Text: dr. Silvestru Petac
Foto: George Ciupag

 

Sursa informațiilor Muzeul Etnografic al Transilvaniei.