𝐒̦𝐞𝐳𝐚̆𝐭𝐨𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐞 𝐥𝐚 𝐦𝐮𝐳𝐞𝐮
Joi, 10 noiembrie 2022, orele 17
Sala de pedagogie muzeală, Str. Armatei Române, nr. 1/A
Întâlnirea de joi, 10 noiembrie a.c., de la orele 17 este informativă, accesul fiind gratuit și nu necesită programare sau înscriere. În cadrul întâlnirii, persoanele interesate de participarea la proiectul „Șezătoarea de la muzeu” se vor înscrie la fața locului.
Vă invităm să vă alăturați proiectului nostru de revitalizare a cămășii vechi românești ce se purta pe meleagurile crișene.
Pentru primul an, aducem în atenția dumneavoastră spătoiul românesc răspândit îndeosebi în satele din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa.
Caracteristic pentru satele de la poalele Munților Bihorului și versantul sudic al Munților Pădurea Craiului a fost păstrarea celui mai conservator port bihorean, până spre mijlocul secolului XX.
Caracteristică pentru portul vechi era cămașa lungă, încrețită la gât, cu mâneca foarte decorată. Cu timpul această cămașă întreagă se desparte în două piese de sine stătătoare, respectiv spătoiul și poalele. Astfel, vă propunem drept modele spătoaie românești care provin din cămași lungi. Piesele sunt datate între 1876-1930 și au fost achiziționate din sub-zona etnografică Roșia-Pietroasa, la sfârșitul anilor 60-începutul anilor 70. Mânecile sunt bogat decorate de-a lungul sau de-a latul lor – cu unul sau cu trei „brațuri”, sunt încrețite în partea de sus, la gât, dar și în partea de jos, unde sunt bogat ornamentate.
Atelierul se va desfășura între 10 noiembrie 2022 – 24 iunie 2023, cu frecvență lunară.
Vom învăța să ne confecționăm propria cămașă de Bihor și să o decorăm folosind tehnicile de ornamentare de la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului XX, având posibilitatea de a ne inspira direct de la o piesă etnografică aflată în patrimoniul MȚC.
Îndrumarea practică, concretă va fi asigurată prin amabilitatea doamnei doctor Florina Buda, care știe „să împungă” frumos și cu acul medical și cu acul de cusut și brodat. Dar, pentru că e o ȘEZĂTOARE, vom lucra împreună, ca pe vremuri, și ne vom familiariza cu datinile și obiceiurile zonei noastre.
Taxă de participare: 20 lei /an, reprezentând înscrierea în Asociația „Prietenii Muzeului”, iar pentru membrii asociației, intrarea este gratuită.
Materialele vor fi asigurate de participanți.
Inițiator: muzeograf dr. Simona Bala
Sursa informațiilor Muzeul Ţării Crişurilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu