Deși nu este o plantă rară, ci are o largă distribuție în întreaga regiune de stepă a Europei, această specie de salvie a stat pur și simplu ascunsă la vedere timp de secole, fiind identificată eronat ca Salvia austriaca, o specie comună din Europa Centrală, cu care această plantă este strâns înrudită.
Salvia revelata are deja recunoaștere internațională, cunoscuta revistă de specialitate Taxon publicând recent articolul în care botaniștii din echipa internațională de cercetare româno-ungaro-ucraineană au descris noua specie de salvie. Pentru a afla mai multe am discutat cu Mátis Attila, cercetător al Universității Babeș Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, coordonatorul echipei care a făcut această importantă descoperire.
Cercetătorii au numit-o Salvia revelata în latină, reflectând procesul laborios de dezvăluire a identității corecte în cazul acestui taxon criptic, iar ca nume vernacular au propus cel de jaleș pontic. Salvia revelata se distinge de Salvia austriaca (jaleșul austriac) pe baza diferențelor de morfologie florală, genetice, biologia polenizării, ecologie și distribuție.
A. Salvia austriaca din Valea Florilor (Transilvania, Romania) – Foto Mátis Attila B. Salvia revelata din Kapustyne (Mykolaiv Oblast, Ucraina) – Foto: Sramkó Gábor
Noua specie este legată de habitatele de stepă pontică, astfel că în România este restrânsă la pajiștile stepice din Dobrogea. Experții consideră această parte a țării un adevărat tezaur de biodiversitate, un loc în care se întâlnesc diferite regiuni biogeografice, ceea ce face ca flora și fauna să fie foarte bogate, aici fiind prezente specii mediteraneene, central-europene și asiatice.
Szabó Anna cu primul specimen găsit (totodată și holotip) de Salvia revelata, Rezervația Pădurea Dumbrăveni, Dobrogea
În urmă cu 7 ani, în timpul studiilor efectuate în Rezervația Pădurea Dumbrăveni din Dobrogea, botanista Szabó Anna a observat că unele exemplare de Salvia austriaca arătau puțin diferit în Dobrogea față de cele din alte regiuni ale Europei – mai înalte, mai păroase. I-a atras atenția colegului ei, Mátis asupra plantei, care, după ce a privit cu atenție structura florii, a avut o revelație. Nu putea fi Salvia austriaca! „Acesta a fost momentul care ne-a determinat să începem cercetarea acestei plante. Această diferență structurală a scăpat mult timp atenției cercetătorilor, astfel încât această specie a putut rămâne ascunsă pentru știință atâta timp”, ne-a explicat Mátis. După observarea structurii și funcției diferite a florii, au început studiile ecologice, biogeografice și genetice, iar rezultatele combinate au confirmat faptul că este într-adevăr o specie necunoscută de plantă.
Primul exemplar găsit a fost depus la herbarul Grădinii Botanice „Alexandru Borza” al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și desemnat ca holotip, exemplarul de referință caracteristic pentru specie.
Salvia, un gen uriaș cu aproximativ 1000 de specii, este renumit pentru o inovație evolutivă în morfologia florală, care a permis diferitelor specii ale genului să înflorească în același loc și în același timp, fără a risca hibridizarea, o inovație care a contribuit și la o rapidă evoluție și diversificare a genului, permițând metode de polenizare foarte eficiente și diverse. Majoritatea speciilor de salvie au un mecanism de pârghie staminală unic, extrem de mobil, care asigură izolarea reproductivă în rândul speciilor de plante simpatrice (care coexistă). Când o insectă caută nectarul din interiorul florii de salvie, împinge staminele mobile, provocând și mișcarea lor reversibilă, prin care polenul este transferat cu precizie mare pe o anumită parte a corpului său. În etapa ulterioară, feminină a florii, stigmatul ajunge într-o poziție potrivită pentru preluarea polenului străin de pe insectă, astfel are loc polenizarea încrucișată.
În ceea ce privește mecanismul pârghiei și biologia polenizării, dacă la Salvia austriaca polenul este depus pe flancurile insectei cu o mișcare orizontală a brațelor staminale, rezultând o polenizare plagiotribică (laterală), la Salvia revelata, polenul este depus pe spatele insectei printr-o mișcare verticală, de sus în jos a acestor brațe, rezultând polenizare nototribică (dorsală). Mai elocvent spus, Salvia austriaca îmbrățișează bondarii, iar Salvia revelata îi bate pe spate.
Imagini comparative ale mecanismul de pârghie staminală: A. A, Salvia austriaca Jacq.; B, Salvia revelata Mátis Attila & Szabó Anna. Săgețile curbe indică planul și direcția de mișcare a pârghiei staminale. Săgeata roșie indică tecile fuzionate postgenital la S.revelata Planșă realizate de Kovács István
Pe baza analizei genetice, grupul internațional de cercetători a stabilit că Salvia revelata și Salvia austriaca s-au separat cel mai probabil cu aproximativ 200.000 de ani în urmă, la începutul penultimei perioade glaciare și și-au continuat evoluția divergentă în timpul interglaciațiunii Eemian.
„Este foarte probabil ca Salvia revelata cu mecanismul său de polenizare dorsală să reprezinte tipul mai ancestral, iar Salvia austriaca a evoluat ulterior din această formă, prin dezvoltarea secundară a mecanismul de polenizare laterală, după ce s-a răspândit în Europa Centrală și a intrat în contact cu Salvia pratensis (salvia de câmp), o altă specie cu polenizare dorsală. Competiția pentru același polenizator poate să fi forțat Salvia austriaca să inoveze și să evite hibridizarea cu Salvia pratensis, prin plasarea polenului pe flancurile bondarilor. Salvia pratensis lipsește din regiunea stepei pontice, astfel încât, în absența presiunii competiționale, Salvia revelata a putut continua să folosească mecanismul de polenizare dorsală.
Descrierea unei noi specii pentru știință reprezintă o mare bucurie și o onoare pentru noi. Mai ales într-un domeniu în care se crede că totul a fost deja descoperit și descris – o presupunere larg răspândită cu privire la flora europeană. Descrierea de noi specii a cunoscut însă o revitalizare în ultimii 10 ani, datorită faptului că există mai mulți cercetători și metode mai bune – testele genetice – au devenit mai accesibile. Acestă situație nu e întâlnită numai în botanică, de exemplu studiile genetice au deschis noi perspective și pentru entomologi, ornitologi sau alți cercetători.
Mai mult, descoperirea noastră indică importanța ariilor protejate, ne spune că, dacă nu avem grijă de ele, speciile pot dispărea mai repede decât le pot descrie oamenii de știință. Pajiștile din Dobrogea și pășunile din România sunt în general expuse unui pericol grav: sunt distruse pe de o parte din cauza transformării lor în teren arabil și, pe de altă parte, din cauza pășunatului excesiv. Echipa noastră mai are încă trei specii potențial noi în curs de analiză și descriere, toate din Dobrogea”, a declarat Mátis.
Habitat specific pentru Salvia revelata, în apropiere de Lacul Techirghiol- Foto: Mátis Attila
Botanistul Mátis Attila a contribuit în ultimul deceniu cu descoperiri foarte valoroase despre flora locală, cât și la nivel mondial. În 2014, în Rezervația Pădurea Dumbrăveni, împreună cu colega sa Havadtői Krisztina a găsit primele exemplare de aerel dobrogean, descris ulterior ca specie nouă pentru știință, sub numele de Ferula mikraskythiana. În același an și în aceeași rezervație naturală a identificat și o specie nouă pentru flora României, Orobanche pubescens. Aceste descoperiri, precum și descoperirea Salviei revelata au avut loc în timp ce evaluau starea de conservare a habitatelor din rezervație într-un proiect al Societății Ornitologice Române.
Tot în 2014, în Parcul Natural Munții Rodnei a redescoperit Saussurea porcii, specie subendemică considerată dispărută de peste 100 de ani din cauza pășunatului excesiv, iar anul acesta a semnalat încă o specie nouă pentru flora României, un rogoz numit Carex demissa, din Parcul Natural Apuseni.
La finalul discuției noastre, Mátis Attila a subliniat că toți membrii echipei internaționale de cercetare merită recunoaștere pentru descrierea speciei Salvia revelata: Malkócs Tamás și Laczkó Levente, colegi de la Universitatea din Debrecen au fost responsabili de testele genetice, partea ecologică a fost coordonată de Szabó Anna de la UBB Cluj, partea morfologică de Kuhn Thomas de la UBB Cluj, Sramkó Gábor din Debrecen a contribuit la studiile în teren și a supervizat redactarea articolului, Alexandru Bădărău de la UBB Cluj a făcut cercetările biogeografice, iar Ivan Moysiyenko de la Universitatea Kherson din Ucraina a fost responsabil de munca de teren în țara sa și a colectat mostre pentru testele genetice.
Cercetare în teren în România - Sándor Dóra, Gabriel Ice și Havadtői Krisztina foto: Mátis Attila
Cercetare în teren în Bulgaria - Kuhn Thomas, Kiril Vasilev, Szabó Anna și Havadtői Krisztina, foto: Mátis Attila
Sursa informațiilor SOR.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu