vineri, 24 decembrie 2021

Vas de tip Kantharos de la Govora

 

Exponatul săptămânii 21.12.2021-28.12.2021
Muzeul de Istorie
Vas de tip Kantharos de la Govora
Nr. inv. 64B, colecția Gheorghe Petre Govora
Dimensiuni: h = 7,5 cm; d. partea superioară = 6,2 x 5 cm; d. partea inferioară = 2,6 cm.
Descriere: Kantharos, formă globulară, partea superioară rotunjită, fund inelar, cu două toarte de formă arcuită. Vasul este decorat prin tehnica împunsăturilor succesive umplute cu pastă albă. Pe corp este readat motivul meandrului, decor ce suprapune cinci siruri paralele de împunsături. Din punct de vedere al pastei, vasul aparține categoriei fine.
Istoric: În 1958, în apropierea Mănăstirii Govora, s-a descoperit întâmplător un depozit de 17 vase, compus inițial din 23 de vase. Au fost recuperate 12 vase aparținând grupului Govora-Fundeni (Verbicioara IV-V), dintre care 11 sunt la Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea iar unul în posesia domnului dr. Romulus Popescu. Din punct de vedere al pastei ceramicii, aceste vase aparţin categoriei fine, pasta este bine preparată, ardere puternică, pereţii bine slipuiţi, de culoare neagră cenuşie, cu nuanţe brune, cu corpul globular şi baza inelară. Toartele sunt supraînălţate şi reprezintă trei variante: de formă arcuită, ascuţite în unghi şi uşor unghiulare cu buton. Cele mai frecvente motive decorative sunt triunghiurile, benzile haşurate, cârligul spiralic, ghirlanda combinată, motivul ,,dinte de lup”, soarele cu raze şi meandrul (influenţă a culturii Gârla Mare).

 

Sursa informațiilor Muzeul Județean Aurelian Sacerdoțeanu Vâlcea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu