miercuri, 8 aprilie 2020

Medalia românească: ANUL JUBILIAR AL MONETĂRIEI STATULUI - 150 ANI DE LA ÎNFIINȚARE!






ANUL JUBILIAR AL MONETĂRIEI STATULUI - 150 ANI DE LA ÎNFIINȚARE!

Monetăria Statului a confirmat, pe parcursul celor 150 de ani de existență, rolul și importanța acestei instituții în istoria țării.
Importanţa acestui așezământ pentru ţara noastră este incontestabilă din punct de vedere cultural, social şi financiar. „Monetele” şi celelalte produse fabricate în cadrul acestei venerabile instituții (medalii, insigne, decoraţii, bijuterii, obiecte de cult, etc.) sunt purtătoare de sensuri şi simboluri, istorie şi cultură.
La un secol şi jumătate de existenţă şi la 85 de ani de la reînfiinţare, Monetăria Statului se prezintă astăzi, în sediul său din Dealul Filaret, ca urmare a numeroaselor eforturi depuse de-a lungul timpului de personalităţi marcante ale vieţii româneşti.
Baterea de monedă în România s-a dovedit a fi nu numai necesară dar și rentabilă din punct de vedere economic, reprezentînd totodată atributul independenței, suveranității și unității statale a României, pe plan politic.
„Bănăria” noastră își îndreaptă acum atenția spre aderarea țării noastre la moneda Euro, urmând cursul firesc și ireversibil al alinierii statului român la principiile și valorile democratice ale Europei Unite.
Traversând veacurile, adaptându-se din mers la schimbările de orânduire social-economică și politică, făcând față cu brio tuturor provocărilor istoriei, putem afirma – pe drept cuvânt - că Monetăria Statului: ”Bate monedă. Face istorie. Din 1870”.
Cu ocazia jubileului celor 150 de ani de la înființarea celei dintâi „fabrici de monete” din istoria României, avem onoarea de a vă prezenta produsul medalistic aniversar „150 de ani de la înființarea Monetăriei Statului”, emis într-un tiraj fix de 100 de bucăți.

🏅Compus din medalie, broșură și cutie de prezentare, acest produs remarcabil poate fi achiziționat la prețul de 554 lei / set, pentru medalia din argint și de 336 lei / set, pentru medalia din aliaj de cupru; prețurile includ TVA.

Piesa prezintă următoarele detalii tehnice:

🔰 Material: Argint 925‰
- Diametru: 50 mm
- Greutate: 49 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 40 bucăți

🔰Material: Aliaj de cupru
- Diametru: 50 mm
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 60 bucăți

🛒📧Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresa de email: comenzi.online@monetariastatului.ro.

#MonetariaStatului #TheRomanianMint #MonetariaStatului150 #TheRomanianMint150 #Medalii #Medals



Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu