joi, 25 ianuarie 2018
Vernisajul expoziției itinerante "Prin puține cuvinte..." - cărţi poştale în Primul Război Mondial
"Prin puține cuvinte, veți ști despre mine că sunt viu și sănătos..." scria despre sine un soldat, în urmă cu un secol, cel mai probabil celor rămași acasă.
Veți putea lectura rânduri asemănătoare celor de mai sus în cadrul vernisajului expoziției itinerante "Prin puține cuvinte..." - cărţi poştale în Primul Război Mondial, organizată de Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, joi, 25 ianuarie, de la ora 14.30 la Muzeul Grăniceresc Năsăud. Este vorba despre o nouă acțiune culturală dedicată CENTENARULUI Marii Uniri.
Evenimentul aduce în atenția publicului exponate inedite referitoare la prima conflagrație mondială. Proiectul care propune o nouă abordare a războiului, văzut prin prisma corespondenței de front redactată în limbile română, germană și maghiară este realizat de Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar - UBB Cluj-Napoca şi Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Arhivele Naţionale - Serviciul Judeţean Cluj și colecţia Soó Zöld Balázs, Cluj-Napoca.
http://complexulmuzealbn.ro/
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Alexandru Gavrilaș
Sursa informaţiilor Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu