sâmbătă, 22 aprilie 2017

Țăranii, agricultura și subvențiile: promisiuni și înfundături



Conferințele de la Șosea
Țăranii, agricultura și subvențiile: promisiuni și înfundături
27 aprilie 2017, orele 18, la Clubul Țăranului
Muzeul Național al Țăranului Român
Intrarea este liberă
Conferință susținută Bogdan Iancu (MNȚR/SNSPA) și Monica Stroe (SNSPA)

*********************************************************


În ultimul deceniu, după integrarea României în UE, subvențiile agricole au devenit o sursă de venit foarte importantă pentru gospodăriile rurale autohtone.
Exigențele sistemului de subvenții agricole și de mediu promovate de Politica Agricolă Comună (PAC) necesită eforturi de înțelegere și adaptare din partea țăranilor angajați în agricultura de semi-subzistență. Rolul distribuit acestora pare să îi proiecteze mai degrabă în poziția de custozi ai naturii decât în cea de producători de alimente. În plus, legitimitatea și continuitatea anumitor utilizări tradiționale ale terenurilor și a resurselor naturale sunt reconfigurate radical.

Plecând de la o serie de exemple etnografice, Bogdan Iancu și Monica Stroe vor investiga care sunt înțelesurile, efectele și răspunsurile locale ale practicării agriculturii în relație cu regimul subvențiilor.


Sursa informaţiilor Muzeul Național al Țăranului Român.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu