marți, 25 aprilie 2017
Masă rotundă - Arheologia în spațiul est-carpatic
Un eveniment organizat de Institutul de Arheologie – Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” - Facultatea de Istorie şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi, sub egida Comisiei Naționale de Arheologie
Cu ocazia desfășurării ședinței plenare a Comisiei Naționale de Arheologie la Iași, în 28 aprilie 2017, Institutul de Arheologie Iași, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”- Facultatea de Istorie şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi vă invită la masa rotundă cu tema „Arheologia în spațiul est-carpatic. O analiză SWOT necesară: zona Moldovei în circuitul arheologic național și european”. Prin acest demers se dorește un dialog profesional al reprezentanților instituțiilor de profil din zona Moldovei pentru o analiză a principalelor probleme de interes în legătură cu cercetarea arheologică și protejarea patrimoniului arheologic din acest areal. Pluritatea opiniilor unor specialiști din mediul muzeal, de cercetare, universitar, precum și din cadrul serviciilor publice deconcentrate din subordinea Ministerului Culturii și Identității Naționale, respectiv ai Inspectoratelor Județene de Poliție pot să contribuie la conturarea stării actuale, deopotrivă a disfuncțiilor, dar și a oportunităților existente, și la formularea unor repere majore de perspectivă în legătură cu tematica enunțată.
Manifestarea va avea loc vineri, 28 aprilie 2017, începând cu orele 10.00, în sala H1 a Facultăţii de Istorie - Corpul H, din B-dul Carol I, Nr.11 – Iaşi.
Sursa informaţiilor aici.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu