joi, 4 august 2016

Ziua Porţilor Deschise de pe şantierul arheologic Sultana-Malu Roşu





Muzeul Național de Istorie a României București, în colaborare cu Muzeul Dunării de Jos Călărași, Muzeul Municipiului București, Muzeul Municipal Călărași, Asociația Română de Arheologie și Primăria Comunei Mânăstirea, organizează joi, 11 august 2016, Ziua Porților Deschise de pe șantierul arheologic Sultana-Malu Roșu, com. Mânăstirea, jud. Călărași (Ediția a XIV-a).

Începând cu ora 10:00, cei interesați pot vizita șantierul arheologic și pot admira unele dintre cele mai interesante descoperiri din campania de anul acesta. Tot cu această ocazie va avea loc prezentarea rezultatelor proiectului Arhitectură & Arheologie Experimentală, ediția a VII-a, în cadrul căruia sunt abordate direcții de cercetare privind arhitectura preistorică, ceramica eneolitică, culegerea și prelucrarea cochiliilor de bivalve. Echipa de implementare a proiectului este rezultatul unui parteneriat între Muzeul Național de Istorie a României, Asociația Română de Arheologie, Muzeul Municipiului București, Primăria Comunei Mânăstirea (jud. Călărași), Primăria Municipiului Călărași, Muzeul Municipal Călărași, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, cu sprijinul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București.

Evenimentul se va desfășura la Grădinița nr. 1, str. Lehliului, nr. 79, din satul Sultana com. Mânăstirea, jud. Călărași, începând cu ora 10:00.




Sursa: Youtube Utilizator: Muzeul Național de Istorie a României


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu