marți, 16 august 2016

COADA RÂNDUNICII DE SMARALD - Papilio palinurus Fabricius




Exponatul săptămânii la Muzeul Antipa:

COADA RÂNDUNICII DE SMARALD - Papilio palinurus Fabricius, 1787

Papilio palinurus este o specie de fluture cu o anvergură a aripilor de 80-100 mm. El este întâlnit în pădurile tropicale umede din sud-estul Asiei.
Culoarea verde strălucitoare a aripilor nu se datorează unui pigment, ci este o culoare structurală, rezultatul unui efect optic produs de structura microscopică a solzilor de pe suprafaţa aripii.
Numele ştiinţific al speciei aminteşte de Palinurus, cârmaciul navei lui Aeneas din Eneida, aluzie la zborul rapid, cu schimbări bruşte de direcţie al acestor fluturi.

Nu uitați că puteți admira această specie în cadrul expoziţiei temporare "Culorile prind aripi" din parcul Muzeului Antipa!

Foto: Ana-Maria Krapal


Sursa informaţiilor Muzeul Antipa.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu