Fluturi tomnatici
Chiar dacă zilele de vară s-au încheiat, în luna octombrie încă poți observa fluturi spectaculoși în natură! Printre speciile care ne încântă privirile în această perioadă se numără:
Aglai io – Fluturele ochi de păun de zi
Adulții din a doua generație zboară până în octombrie, în anii favorabili chiar și în prima decadă din noiembrie. Iernează ca adult. Omida trăiește aproape exclusiv pe urzică (Urtica dioica), dar ocazional poate fi întâlnită și pe alte specii din genul Urtica sau chiar și pe hamei (Humulus lupulus). Nu este o specie amenințată.
Vanesa atalanta – Fluturele amiral, un vizitator elegant, cu aripile sale negre și accente de roșu aprins.
Adulții zboară până în octombrie, dar exemplare izolate pot fi trezite din hibernare chiar și în zilele călduroase de iarnă, fiind văzute în zbor chiar și în decembrie. Iernează ca adult.
Polygonia c-album – Fluturele litera C sau fluturele virgulă, aluzie la semnul caracteristic de pe mijlocul feței ventrale a aripilor posterioare.
Iernează ca adult, ascuns în stratul de frunze moarte aflat la parterul pădurii. Nu este o specie amenințată.
Aceste specii sunt doar începutul unei toamne pline de frumusețe! Rămâi cu noi pentru a descoperi și alte surprize în următoarea noastră postare. Curioși despre ce urmează?
#muzeulantipa #fluturi #fluturitomnatici
Foto. Shutterstock
Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu