miercuri, 13 martie 2024

Expoziția Graffiti de altădată. Scrisul cursiv la Porolissum în epoca romană

 

 

Expoziția Graffiti de altădată. Scrisul cursiv la Porolissum în epoca romană explorează documentele scrise pe materiale ceramice descoperite la Porolissum, acest important centru al frontierei nordice a Daciei romane. Astfel, sunt evidențiate fragmentele de vase ceramice, țigle sau cărămizi romane care poartă texte scrise ,,de mână”, inscripționate în limba latină, în limba greacă sau în aramaică. Aceste texte ne dezvăluie o lume mai puțin cunoscută, a oamenilor de rând care au trăit pe meleagurile sălăjene în urmă cu aproape două mii de ani. Vorbim, printre altele, despre numele soldaților cantonați în castrul mare de pe dealul Pomăt, despre educație, despre identitatea locuitorilor din diferite imobile ale așezării civile devenită oraș, despre profesii sau despre activități religioase și ,,sportive”.

 

Sursa informațiilor Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu