miercuri, 29 iunie 2022

Pentru municipiul Mangalia, una din atracțiile turistice rămâne Esmahan Sultan Çami

 

Pentru municipiul Mangalia, una din atracțiile turistice rămâne Esmahan Sultan Çami. Situată pe strada Oituz, geamia a fost construită la marginea orașului antic Callatis (probabil într-un amfiteatru roman) și reprezintă cea mai importantă construcție a Mangaliei medievale - edificiul care a generat o identitate comunității locale. Dintr-o inerție greu de explicat, după cum nota istoricul francez André Miguel, ne-am obișnuit să asociem în mod eronat islamul cu deșertul și nisipul, uitând faptul că această religie a fost strâns legată încă de la început de două spații urbane - Medina și Mecca. Construcția, cu un plan corelat și adaptat la dimensiunile și cerințele urbei, cu origini din Siria secolului al III-lea p. Chr., este strâns legată de istoria zbuciumată a orașului Mangalia. A trecut prin războaie, molime, distrugeri și refaceri succesive în ultimele cinci secole. Aici s-au adăpostit cei atinși de holeră în august 1854, după cum scria Vite de Noé, cel care însoțea corpul expediționar francez ajuns la un moment dat într-un “oraș mic și murdar ca toate orașele turcești cu străzi înguste și întortocheate“. A trecut cu discreție prin epoca ateismului marxist, precum și printr-un amplu proces de restaurare - unul din puținele reușite din România. A rămas un simbol al orașului, în general și al comunității turco-tătare, în special.
Vă invităm să vizitați complexul religios Esmahan Sultan - unul din rarele locuri din România unde veți putea regăsi farmecul aparte al Orientului condimentat cu multe informații extrem de interesante. În schimb, turist ori simplu călător, acesta nu va trebui să uite că, odată ajuns într-o incintă sacră, după cum cerea Profetul, va trebui “să spună vorbe bune sau să păstreze tăcerea “.
www.muzeucallatis.ro
#ghidajturextins
#callatis
#mangalia

 

Sursa informațiilor Muzeul de Arheologie Callatis Mangalia.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu