vineri, 17 iunie 2022

ORNITOLOGIA

 



VALOAREA CĂRȚII: ORNITOLOGIE
Păsările au stârnit interesul oamenilor încă din preistorie, ele fiind probabil o sursă importantă de hrană. Această ipoteză este susţinută de desene rupestre din Epoca pietrei. Un alt indiciu vechi este reprezentat de un desen cu gâşte pe un panou de perete de la mormântul prinţului egiptean Nefermaat, datând din 2575–2551 î. Hr.
Aristotel, în 350 î.Hr., în lucrarea Historia Animalium a consemnat migraţia păsărilor, năpârlirea, depunerea ouălor, durata de viaţă şi a prezentat o listă de 170 de specii de păsări.
Apariţia ornitologiei ca disciplină ştiinţifică a început în secolul al XVIII-lea, când Mark Catesby a publicat lucrarea Natural History of Carolina, Florida, and the Bahama Islands. În domeniul ornitologiei au fost publicate mii de lucrări dedicate diferitelor aspecte ale acestei ramuri: anatomia păsărilor, etologia, biologia diferitelor specii, răspândire, descriere, ameninţări, tipuri de ouă, genetica populaţiilor de păsări, etc.
Utilizarea binoclurilor şi a telescoapelor pentru observarea păsărilor a început în anii 1820 -1830. Interesul pentru urmărirea păsărilor a crescut permanent, astfel că în prezent există la nivel mondial organizaţii şi grupuri mari de pasionaţi de ornitologie care organizează tabere şi aplicaţii de teren în special pentru a urmări speciile migratoare.
Luna aceasta vom prezenta lucrări din sfera ornitologiei aflate în patrimoniul
instituției noastre:
1. „Un studiu analitic despre vocea păsărilor”, Stuttgard, 1920;
2. „Păsările Europei”, Roger Arnhem, Ed. Chantecler, 1977
3. „The EBCC Atlas of European breeding birds”, Londra, 1997;
4. „Dinamica şi migraţia păsărilor”, Victor Ciochia, Bucureşti, 1984;
5. „Păsările lumii”, Dimitrie Radu, Bucureşti, 1977;
6. „Mic atlas ornitologic”, Dimitrie Radu, Bucureşti , 1983;
„Folosul nu îl găseşti în cărţi multe, ci în cărţi bune” (Seneca)

 

Sursa informațiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu