luni, 17 mai 2021

Medalia românească: MAȘINI ROMÂNEȘTI CARE AU FĂCUT ISTORIE – ARO

 

MAȘINI ROMÂNEȘTI CARE AU FĂCUT ISTORIE – ARO

ARO (Automobil Român sau Automobil Românesc), producător de vehicule de teren din Câmpulung Muscel, a fost prima şi unica companie de automobile de serie 100% românească.
Soliditatea șasiului, ampatamentul scurt, suspensia independentă pentru puntea față și postul de conducere ergonomic – calități remarcabile ale acestui SUV românesc - au fost atuurile care au dus la propagarea numelui ARO în lumea întreagă.
În anii ’80, ARO era un succes mondial, situându-se pe locul al patrulea în lume după numărul de maşini de teren vândute şi pieţe de desfacere (după Jeep, Land Rover şi Toyota). De-a lungul celor peste 45 de ani de activitate, ARO a produs aproximativ 380.000 automobile de teren 4x4, care au fost exportate în proporţie de două treimi în peste 110 ţări de pe toate cele cinci continente.
Monetăria Statului dedică legendarului automobil românesc primul produs medalistic ce face parte din secțiunea „Mașini românești care au făcut istorie”.
Setul medalistic execepțional ARO – format din medalie exclusivă și însoțită de un ambalaj remarcabil (pliant și mapă de prezentare) – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 351 lei/set, inclusiv TVA.
Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:

Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31,11 grame
- Calitate: proof

 Tiraj fix: 100 bucăți
 Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.filaret@monetariastatului.ro , magazin.beldiman@monetariastatului.ro sau comenzi.online@monetariastatului.ro . Produsele vor fi expediate prin curier, plata ramburs.

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu