luni, 22 octombrie 2018
Exponatul săptămânii: 22-28 octombrie 2018 - Amforă (sec. I-II d.Hr.)
Exponatul săptămânii: 22-28 octombrie 2018
Amforă (sec. I-II d.Hr.)
Următorul exponat din seria dedicată ceramicii ne aduce la începutul primului mileniu d.Hr.
Scurtă descriere:
Amforă descoperită în anul 1978 în cetatea dacică de la Pâncești, com. Pâncești, jud. Bacău (în literatura de specialitate Răcătău, com. Horgești, jud. Bacău). Obiectul are o înălțime de 73,2 cm și un diametru al gurii de 5,4 cm.
Transport
Descoperirea unei amfore oferă multe informații, pentru că acestea erau vase folosite în comerț, iar prezența lor atestă legăturile economice (nu neapărat în mod nemijlocit, bineînțeles). În ele erau depozitate și/sau transportate vinul, uleiul, grâul, peștele etc.
La Pâncești/Răcătău au fost găsite, după cum se vede și din fotografii, mai multe astfel de obiecte, care plecau din porturile Mării Egee sau de pe coasta de sud a Mării Negre, ajungeau pe litoralul vestic al acesteia din urmă, iar apoi o parte dintre ele luau calea apei (pe râurile navigabile) sau chiar a uscatului. Despre prima etapă a transportului multe informații sunt date de epavele în care au fost descoperite mii de astfel de vase.
Cetatea de la Pâncești, punct „Cetățuie”, com. Pâncești – [Tamasidava] (cunoscută în literatura de specialitate ca Răcătău, com. Horgești)
Cetatea este situată pe terasa înaltă din stânga Siretului, pe o poziție dominantă, ce oferea protecție naturală și o bună vizibilitate a văii râului. Ea se află în raza satului Pâncești, între acesta și Răcătău (în trecut a aparținut administrativ de comuna Horgești, intrând în literatura de specialitate drept „Cetatea de la Răcătău”).
Punctul a fost semnalat încă din sec. al XIX-lea (ca urmare a unui răspuns la Chestionarul trimis de Al. Odobescu), însă primele cercetări au fost desfășurate în anul 1968, de către un colectiv coordonat de Viorel Căpitanu și Vasile Ursachi. Săpăturile arheologice au continuat până în 2002, timp în care au fost făcute numeroase descoperiri datate în epoca bronzului (cultura Monteoru), Hallstatt (prima epocă a fierului) și în sec. IV î.Hr. – II d.Hr.
Întinderea locuirii în această ultimă perioadă, precum și numărul și calitatea decoperirilor demonstrează că cetatea era un important centru, ceea ce a dus la ipoteza că acesta era unul dintre cele trei polis-uri (orașe) aflate pe cursul Siretului menționate de geograful antic Ptolemeu, Tamasidava.
Amphora (Ist-IInd century AD)
The next exhibit of the series regarding the history of pottery brings us to the beginning of the first milennium AD.
Short description:
Amphora discovered in 1978 at the Dacian dava (town or fortress) of Pâncești, Pâncești commune, Bacău County (published as Răcătău, Horgești commune, Bacău County). The amphora has a height of 73.2 cm and a rim diameter of 5.4 cm.
Amphorae, transportation and commerce
The discovery of an amphora can offer pretious information to archaeologists. This type of pottery was used in commerce, so their presence can attest (not necessarily direct) economical links between various areas. The amphorae were used to store and/or transport wine, oil, grain, fish etc.
As can be seen from the photos, this is not the only amphora found at Pâncești/Răcătău. These objects left the ports of the Eagean or of the southern coast of the Black Sea and travelled to the cities and towns which lay on the western shores of the Black Sea. From there, a part of them were transported by water (on navigable rivers) or on land to different settlements. A large quantity of information regarding the first stage of their „journey” comes from the discoveries of shipwrecks (with thousands of such amphorae).
The Dacian Dava of Pâncești – „Cetățuie”, Pâncești commune, Bacău County – [Tamasidava] (also known as Răcătău – „Cetățuie”, Horgești commune, Bacău County)
The site is situated on a high terrace overlooking the Siret river, on a dominant position which offer both protection and great visibility of the surrounding area and of the river valley. This point is, from an administrative point of view, part of Pâncești, Pâncești commune, but it used to be a part of the Horgești commune. This is the reason why it was published as „the dava at Răcătău, Horgești commune”.
The point is known since the XIXth Century and the first excavations took place in 1968. They were made by a team coordinated by Viorel Căpitanu and Vasile Ursachi. Between 1968 and 2002 (when the last archaeological campaign took place) numerous discoveries were made, which made it possible to show that the site was used during the Bronze Age (Monteoru culture), Hallstatt (First Iron Age) and between IVth century BC and IInd century AD.
During this last period, the settlement was large and rich, which might mean that this is the ancient Tamasidava, one of the three cities that the geographer Ptolemy mentions on the Siret River.
Piesa se află în expoziția permanentă a Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău, în incinta Muzeului de Istorie și Arheologie (Str. 9 Mai, nr. 7), la etajul I.
Vă așteptăm cu drag!
Pentru mai multe informații / For further information:
• Căpitanu, Viorel, Principalele rezultate ale săpăturilor arheologice în aşezarea geto-dacică de la Răcătău (judeţul Bacău), în „Carpica”, VIII, 1976, p. 49-120.
• Idem, Noi contribuţii la cunoaşterea civilizaţiei geto-dacice în bazinul Siretului mijlociu. Dava de la Răcătău (antica Tamasidava), în „Carpica”, XXIII/1, 1992, p. 131-192.
• Idem, Alexianu, Marius, Amfore cu inscripţii descoperite în dava de la Răcătău (jud. Bacău), în „Carpica”, XVII, 1985, p. 75-80.
Sursa informațiilor Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” Bacău.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu