luni, 29 octombrie 2018

A XI-a ediţie a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”






De azi într-o săptămână vă dăm întâlnire pe PIETONALUL Ștefan cel Mare și Sfânt din Iași! 🇧🇪️

Asociaţia “ART-Meşteşugurile Prutului”- Iaşi, în colaborare cu Primăria Municipiului Iași organizează, în An Centenar,️ a XI-a ediţie a manifestării cultural-interactive „Meşteri şi meşteşuguri tradiţionale din Moldova”, ce se va desfăşura în perioada 02 - 04 noiembrie 2018, pe Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt ( în fața Mitropoliei), Iaşi.
Parteneri în organizarea acestui eveniment sunt: Muzeul Etnografic al Moldovei, din cadrul Complexului Muzeal Național "Moldova"- Iași; Asociatia ROIS (Ready to Open Intercultural Spaces); Asociaţia Dialog Pentru Dezvoltare - Iași; Asociația Societăților Imobiliare din Moldova (A.S.I.M.); Centrul de Informare Turistică – Iasi.
Vor fi prezenţi aprox. 40 meşteri populari, atât din Moldova de pe ambele maluri ale Prutului, cât şi din alte zone etnografice ale ţării. Organizat pe durata a trei zile, evenimentul promovează valorile perene ale culturii tradiţionale româneşti, cu precădere din Moldova și Republica Moldova, dar și transmiterea acestora către tânăra generație. Programul manifestărilor este variat şi deosebit, cuprinzând:
 ateliere de creație interactivă de olărit, pictură icoane, cioplitură lemn, incondeiere oua, impletituri din fibre vegetale, ţesături, ateliere demonstrative destinate copiilor, dar şi adulţilor ;
 expunere cu vânzare de obiecte meşteşugăreşti autentice ale meşterilor populari veniţi la Iasi din Moldova si din alte zonele etnografice ale tari, precum si din Republica Moldova.
Vor fi prezenți elevii premianți de la taberele și atelierele de creație populară desfășurate de asociația noastră prin programe educaționale și proiecte cu școli și ONG-uri.
Dorim să realizăm, pentru 3 zile, o atmosferă de lucru şi de comunicare între generații pe domeniul meşteşugurilor traditionale românești!

Vă aşteptăm!

Persoane de contact:
Silvia Cozmîncă – preşedinte Asociaţia ART, tel.: 07412177
Victor Munteanu – şef secţie Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Naţional Muzeal “Moldova” Iaşi, tel.: 0757025053



Sursa informațiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu