marți, 8 mai 2018
Colocviul Național de Istorie
Muzeul Naţional Cotroceni organizează, în perioada 10 - 11 mai 2018, Colocviul Naţional de Istorie, manifestare culturală de tradiţie, ajunsă la cea de-a XX-a ediţie - dedicată Centenarului Marii Uniri.
Anul acesta, la lucrările colocviului, vor contribui specialiști de la: Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Institutul de Studii Sud-Est Europene, Institutul de Istorie ”A.D. Xenopol” din Iași, Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, Comisia Română de Istorie Militară, Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I”, Universitatea Hyperion din București, Universitatea Valahia, Facultatea de Istorie a Universității din București, ”Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă – Braşov, Institutul de Istorie a Artei „George Oprescu”, Ministerul Afacerilor Externe, Biblioteca Naţională a României, Biblioteca Academiei Române, Banca Naţională a României, Liga Navală Română (filiala Constanța), Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Municipiului Bucureşti, Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I”, Muzeul Unirii-Iaşi, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național Cotroceni, dar și invitaţi de la Universitatea ”Aldo Moro” din Bari.
Temele abordate de participanți se vor referi la rolul monarhiei, al elitelor și al întregii societăți românești la constituirea României Mari, imaginea României și a armatei române, arta, literatura și fotografia în vremea Marelui Război.
Sursa informațiilor Muzeul Naţional Cotroceni.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu