duminică, 2 iulie 2017

Sfânciocul mare – Lanius excubitor





Începând de astăzi EXPONATUL LUNII IULIE este

Sfânciocul mare – Lanius excubitor


Descriere Penajul este aproape complet cenuşiu, cu nuanţe mai deschise pe burtă. Vârfurile aripilor şi coada sunt negre la fel ca şi linia din dreptul ochilor.

Habitat
Ocupă iarna teritoriile de vânătoare (văi şi vâlcele) lăsate libere de sfrânciocul roşiatic, care migrează. Cuibul şi-l construieşte pe şiruri sau grupuri de copaci şi arbuşti aflaţi pe habitate mai deschise.

Răspândire
Cuibăreşte în Nordul Europei de unde migrează iarna către interiorul continentului. Mai rar pot fi întâlnite perechi clocitoare şi la noi în ţară (în special în nord).

Hrana
Este foarte variată şi doar de origine animală, insecte mari (în general), dar şi vertebrate mici (broaşte, şopârle, păsări de talie mică, şoareci şi alte rozătoare mici).

Reproducerea
Femela depune 5-7 ouă (o singură dată pe an), pe care le cloceşte timp de 16-21 de zile. La creşterea puilor pot participa şi alţi adulţi, de regulă pui din anul anterior.

Curiozităţi
„Banderola de Zorro” cu negru intens trasă în jurul ochilor are rol în a-i putea mări acuitatea vederii în condiţii de soare puternic sau de albeaţă puternică a zăpezii.

”Lanius” înseamnă în limba latină ”măcelar”, nu în sensul de cruzime, ci în sensul ştiinţei şi îndemânării cu care îşi tranşează prada. Insecte mari, şoricei sau alte vertebrate mici, le înfige în spini şi de-acolo le poate rupe în bucăţi mai mici şi mai uşor de mâncat.

”excubitor” înseamnă în latină ”santinelă”, fiind adesea văzut stând ca o santinelă în postul de observaţie, supervizându-şi teritoriul.

Numele popular al sfrânciocului mai este şi berbecel, pentru că se aruncă cu capul înainte pe pradă, dar mai este numit şi lupul-vrăbiilor, atacul asupra păsărilor de talie mică fiind doar un comportament de iarnă pe timp de mare foamete, nu este o obişnuinţă adevărată, ca la ulii şi şoimi.

Pe lângă şoareci şi alte rozătoare, mănâcă şi şopârle, broaşte, chiar salamandre (considerate foarte toxice), tot ce poate prinde vara şi iarna, în general în zona de deal.


Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii "Ion Borcea" Bacău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu