miercuri, 12 iulie 2017

Vernisaj Expoziție de fotografie „Regele Ferdinand”



Pe data de 20 iulie 2017 vom comemora 90 de ani de la trecerea în eternitate a Majestății Sale Regele Ferdinand I. Primăria Municipiului Iași, prin Compartimentul Centenar, și Ateneul din Iași organizează, cu această ocazie, seria de manifestări intitulată „Comemorarea Regelui Ferdinand I Întregitorul”, care va include următoarele evenimente:
– ora 10.00, Catedrala Mitropolitană: slujba oficiată de Înaltpreasfinția Sa Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, în memoria Regelui Ferdinand I;
– ora 11.30: dezvelirea unei plăcuțe comemorative pe fațada Garnizoanei din Iași, sediul Brigăzii 15 Mecanizate „Podu Înalt” și depunerea de jerbe la bustul Majestății Sale Regele Ferdinand I;
– ora 17.00, Ateneul din Iași: lansarea volumului scris de profesorul Ion Bulei, Bunul nostru rege: Ferdinand (Editura Meteor Publishing, 2017). Invitați: prof. univ. dr. Mihai Dorin, prof. univ. dr. Daniel Șandru, dr. Alexandru Muraru;
– ora 18.00, Ateneul din Iași: vernisajul expoziției Regele Ferdinand, regele capitalei rezistenței până la capăt (ora 18.00).
Prezintă: Mihaela Chiripuci - Membru al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei, Andrei Cucu- Centrul de Memorie Vizuală al Municipiului Iași, Andrei Apreotesei - Managerul Ateneului din Iași.
La toate evenimentele, intrarea publicului este liberă.


Sursa informaţiilor aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu