Pieptarul bărbătesc românesc cu nr. de inventar A 3665 este prezentat în expoziția de bază a Muzeului Etnografic al Transilvaniei în cadrul ansamblului de port din zona Beiuș. Piesa, înregistrată cu denumirea locală „cojoc cu șirincă”, a fost achiziționată în anul 1962.
Este un pieptar de lungime medie, deschis în față, având la marginea inferioară două mici despicături laterale. Croit din trei bucăți principale de blană de oaie cu fond alb, are elemente secundare adăugate și suprapuse, executate din același material și din irhă colorată, piesa fiind garnisită la gât și la revere (parțial) cu blană neagră de miel.
În cadrul decorului predomină tehnica caracteristică a aplicării de butoni de lână (ciupi), în culorile roșu și negru, amplasați compact lângă rever, în grupuri de formă dreptunghiulară, iar în rest – distanțați. Se utilizează, în secundar, și tehnica broderiei pline, pe desen, tehnica aplicării de irhă roșie, albă și verde, tehnica tip brânel, executat cu irhă verde și cu lână roșie.
Fondul piesei rămâne alb, la piept și pe laterale predominând ciupii-butoni caracteristici. La fel de caracteristic este și motivul șerpuit de la baza pieptarului. La spate, pe fond alb, apare motivul tijei decorative unice, cu bază lobată, specific centrului. Dominanta decorului este dată de butoni, elementele florale însoțind diferitele grupări ale acestora. Un motiv curent, prezent la piesele interbelice și postbelice, apare la baza reverelor și constă într-un grupaj de patru rozete alungite, înscrise într-un pătrat.
Conform bibliografiei de specialitate (Dunăre, 1957; Secoșan-Petrescu, 1984), pieptarul se încadrează în tipul „binșănesc” (denumirea referindu-se la locul confecționării pieselor, localitatea Beiuș, denumită local Binș). Cercetările efectuate în anul 1911 de către etnograful maghiar István Györffy (Györffy, 1912) demonstrează vechimea croiului, compoziției decorului și a motivisticii acestui pieptar.
Sursa informaţiilor MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu