sâmbătă, 21 ianuarie 2017
Micro-expoziția temporară intitulată „Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza”
Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) marchează celebrarea a 158 de ani de la Unirea Principatelor Române, prezentând publicului, începând cu data de 24 ianuarie a.c., micro-expoziția temporară intitulată „Unirea Principatelor și domnia lui Alexandru Ioan Cuza”.
Așadar, marți, 24 ianuarie 2017, muzeul va fi deschis spre vizitare conform programului obișnuit, cuprins în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces făcându-se la 16.15). Vizitatorii vor avea ocazia să admire în cadrul micro-expoziției ce face parte din seria „Exponatul lunii” obiecte de patrimoniu din colecțiile MNIR, reprezentative pentru Unirea din 1859 și personalitatea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum: un ceas de buzunar care a aparținut lui Alexandru Ioan Cuza, „Ordinul Unirii” – primul ordin național românesc, trusa pentru duel primită de Cuza de la Napoleon al III-lea, împăratul Franței, documente refreritoare la perioada dinainte și de după 1859, medalii și decorații din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza sau obiecte care au aparținut unor personalități implicate în realizarea Unirii Principatelor (Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu).
Expoziția va putea fi vizitată până la jumătatea lunii februarie, în Sala Lapidarium, de miercuri până duminică, în intervalul orar 9.00 – 17.00 (ultimul acces făcându-se la 16.15).
#UnireaPrincipatelor la #MNIR
bit.ly/2jj4gsW
Sursa informaţiilor Muzeul Național de Istorie a României.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu