sâmbătă, 29 octombrie 2016
Colocviului Naţional de Arheologie, pe tema Viața economică în Dacia Romană. Monedă și comerț
Vineri, 4 noiembrie 2016, începând cu orele 11: 00, la Muzeul de Istorie Turda va avea loc redeschiderea expoziţiei permanente de istorie, intitulată Turda între medieval şi modern. Structurată tematic şi cronologic, expoziţia prezintă evoluţia istorică a localităţi de la atestarea ei documentară (1075), până la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cu această ocazie sunt prezentate publicului în premieră, numeroase artefacte recent restaurate.
Astfel, pot fi admirate tezaure monetare de valoare din secolele XI și XV-XVII, vestita ceramică de Turda, unelte ale breslelor turdene, precum și sigilii administrative. De o mare diversitate sunt şi colecţiile de diplome nobiliare şi de arme.
Pentru prima data sunt expuse unele fragmente din inscripţia podului acoperit de peste Arieş - una dintre cele mai ingenioase construcţii de lemn din Turda - edificată în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea.
În acest nou context al expunerii pieselor de patrimoniu din perioda Medievală și premodernă este integrat şi celebrul tablou al pictorului maghiar, Körösfői-Kriesch Aladár, care ilustrează momentul istoric al declarării conştiinţei şi a toleranţei religioase în cadrul dietei de la Turda (6-13 ianuarie 1568).
Totodată, în zilele de 4 - 5 noiembrie a.c., la sediul Muzeului de Istorie Turda se va desfășura cel de al patrulea Colocviului Naţional de Arheologie, pe tema Viața economică în Dacia Romană. Monedă și comerț, la care participă cercetători și specialiști în domeniu de la diferite instituții din țară.
Sursa informaţiilor Muzeul de Istorie Turda.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu