Călușării din Bârla
documentar tv, România, 2014
Clubul Țăranului
duminică, 6 noiembrie
ora 16
INTRARE LIBERĂ
Q & A
Mergem alături de o echipă de cercetători de la Muzeul Țăranului Român, în Argeș, în Bârla, acolo unde căluşul este emblema comunei. Vom petrece Rusaliile cu patru călușari veterani „de sat” (unii dintre ei de peste 60 de ani) și îi vom vedea cum se străduiesc să perpetueze un obicei care, la rândul său, se luptă să supraviețuiască. În Bârla, căluşul a fost o tradiție care s-a transmis din tată în fiu, ne povestește mândru vătaful Gelu. El însuși a „furat” obiceiul de la tatăl sau, nea Crivac, o legendă a satului de 94 de ani care încă mai arde de patima căluşului și care ne arată, în grădina casei sale, pașii de dans.
Motivațiile călușarilor sunt complexe: o fac pentru a ţine “legătura”cu tinerețile lor, dintr-o pasiune vecină cu dependenţă, din plăcerea de a fi admirați și stimați în sat și în virtutea unei vechi camaraderii. Banii sau recompensele contează, dar mai puțin. Deși căluşul este simbolul comunei, e ceea ce îi dă identitate, călușarilor le e din ce în ce mai greu să strângă trupa de Rusalii. Acum, chiar cu o zi înainte de a pleca pe la case în colind, tradiția e pe cale să se rupă, pentru prima dată în mulţi ani.
Atmosfera e nostalgică, dacă nu chiar melancolică: vremurile se schimbă, lor le e din ce în ce mai greu să se adune (satul s-a depopulat, mulţi au emigrat sau lucrează la patron, fără zile libere). În plus, din ce în ce mai puţini sunt dispuși să-i primească în curți. Unii călușari sunt mai optimiști, alții mai pesimiști: există sentimentul că nu vor reuși să continue să mai danseze mult timp și că “trebuie făcut ceva pentru ca obiceiul să fie salvat”. Sunt amarați că n-au reușit să transmită pofta de căluş și copiilor lor, care preferă să-i urmărească de pe margine (sau prin internet dacă se întâmplă ca ei să fie în străinătate). Vor reuși ei sau nu să-și depășească rivalitățile, micile frustrări și piedicile de tot felul și să joace căluşul de Rusalii?
Ceea ce pornește de la o simplă înregistrare a unei tradiții, devine documentul unui obicei crepuscular și o pledoarie pentru importanţa colectării valorilor naționale, înainte ca acestea să dispară. Căluşul în Bârla poate supraviețui doar în comunitate, și nu în muzeu: trebuie să se lupte nu doar cu dezinteresul noii generații, ci și cu trecerea timpului și chiar cu însăși condiția umană. Căluşul trăiește, atâta timp cât călușarii trăiesc.
Sursa informaţiilor aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu