luni, 19 septembrie 2016

Apariţie editorială: Din lumea cronicarului Ion Neculce. Studiu prosopografic, de Mihai-Bogdan Atanasiu



Din lumea cronicarului Ion Neculce. Studiu prosopografic
Mihai-Bogdan Atanasiu

Domeniu: Istorie | Istorie medievală
Colecţie: Historica
ISBN: 978-606-714-193-1
An apariţie: 2016
Nr. pagini: 730
Format: 14,7 x 20,5 cm.


Descriere. Cuvânt înainte de Ștefan S. Gorovei.
Lucrarea de faţă îi are în centrul atenţiei pe Ion Neculce şi pe oamenii care au însufleţit lumea sa, personaje moldoveneşti prezente în paginile lucrării sale Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija vodă până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat şi care, într-o mai mică ori mai mare măsură, au influenţat, direct sau indirect, existenţa marelui cronicar şi a familiei sale. Subiectul este, astfel, unul care aparţine ştiinţelor auxiliare ale istoriei, în special prosopografiei, o ramură ce face apel la aproape toate celelalte ştiinţe speciale din aria sa, precum genealogia, biografia, epigrafia, paleografia, sigilografia, cronologia, heraldica, vexilologia, onomastica, diplomatica ş.a. Descoperirea lumii lui Ion Neculce prin intermediul studierii personajelor care au animat-o are o multitudine de avantaje – de la concluzii generale despre epocă până la mărunte întregiri şi îndreptări privitoare la vieţile celor analizaţi. Astfel, pe lângă o lucrare de istorie socială, politică, culturală sau a mentalităţilor, ea constituie şi un dicţionar de dregători, instrument ce vine în sprijinul cercetătorilor interesaţi de viaţa şi activitatea unora dintre cei mai de seamă oameni de pe scena publică moldovenească din cea de a doua jumătate a veacului al XVII-lea şi prima jumătate a veacului următor.


Din cuprins: Cuvânt înainte. Oamenii lui Neculce (Ştefan S. Gorovei); Pe urmele lui Ion Neculce; Lexicon prosopografic; Concluzii; Abrevieri şi sigle; Bibliografie; Anexe; Indice toponomastic


Despre autori. Mihai-Bogdan Atanasiu (n. 1980, Pașcani) este cercetător ştiinţific doctor la Facultatea de Istorie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Activitatea sa de cercetare se concentrează pe istoria politică, socială şi culturală a Ţării Moldovei în veacurile XVII-XVIII. Cele mai multe dintre contribuţiile sale ştiinţifice sunt de genealogie, prosopografie, istoria bisericii, istoria mentalităţilor, precum şi de editare de izvoare. Coordonator al câtorva volume de studii alături de Mircea-Cristian Ghenghea şi Lucian-Valeriu Lefter şi membru în redacţia revistei „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”.


Sursa informaţiilor Editura Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu