miercuri, 9 decembrie 2015
Din istoria presei teleormănene
Muzeul Judeţean Teleorman organizează, în colaborare cu Biroul Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale, expoziţia "Din istoria presei teleormănene".
Deschiderea expoziţiei va avea loc vineri, 11 decembrie 2015, ora 11.00, în sala Auditorium a Muzeului Judeţean Teleorman.
Expoziţia cuprinde 50 de publicaţii apărute în Teleorman începând cu sfârşitul secolului al XIX-lea şi până în anul 1989. Vor putea fi văzute exemplare din ziarele Drum, Drum Nou, Speranţa, Unirea, Propăşirea, Plugarul, Acţiunea, Teleormanul, Pagini Teleormănene etc., ziare în paginile cărora şi-au pus semnătura ziarişti teleormăneni de prestigiu la vremea respectivă: Mihai Stănculescu, Christache Milian, Lucian Bildirescu, Take Slăvescu, Vasile Ionescu, C. Nedelescu Zloteşti, Florian Creţeanu. De asemenea, vor fi expuse şi obiecte specifice muncii ziaristului şi tipografului : maşină de scris, aparate foto, litere tipografice, culegător de litere, toc de scris şi călimări de cerneală etc.
Exponatele fac parte din fondul arhivistic al Biroului Judeţean Teleorman al Arhivelor Naţionale şi din patrimoniul Muzeului Judeţean Teleorman.
Expoziţia Din istoria presei teleormănene va rămâne deschisă până la data de 20 februarie 2016.
Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/photo.php?fbid=914771081976217&set=a.130132463773420.23719.100003300026635&type=3&theater
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu