Un marsupial care poate consuma până la 20.000 de termite pe zi!
Pe 7 noiembrie, de World Numbat Day, facem cunoștință cu un mamifer australian a cărui anatomie este remarcabil adaptată unui regim alimentar foarte specializat.
Numbatul (Myrmecobius fasciatus) este singurul marsupial care se hrănește exclusiv cu termite. Pentru a le găsi, își folosește simțul olfactiv și vederea, iar cu ajutorul ghearelor puternice ale membrelor anterioare sapă în sol și deschide galeriile în care se deplasează insectele.
Instrumentul său principal de hrănire este limba. Lungă, subțire și acoperită cu salivă lipicioasă, aceasta poate pătrunde în galeriile înguste ale termitelor. Insectele aderă la suprafața ei și sunt transportate rapid în gură. Un adult poate consuma aproximativ 15.000–20.000 de termite într-o zi!
Dar ce rol mai au dinții? Numbatul are o dentiție neobișnuită: dinții sunt mici, cu forme simplificate, iar numărul lor poate varia. Musculatura masticatorie este, de asemenea, mult redusă. Termitele sunt înghițite în mare parte fără a fi mestecate, deși au fost observate și episoade de masticație parțială.
Un studiu anatomic publicat în 2024 a evidențiat o particularitate interesantă: mușchiul digastric, implicat în mișcările mandibulei, are o configurație neobișnuită. Porțiunea sa anterioară este bine dezvoltată și ar putea contribui la stabilizarea maxilarului și la coordonarea mișcărilor limbii în timpul hrănirii.
Numbatul este un exemplu remarcabil de adaptare la o nișă alimentară foarte precisă. Această specializare îl face dependent de disponibilitatea termitelor și de păstrarea habitatelor în care acestea trăiesc.
#WorldNumbatDay #Numbat #MyrmecobiusFasciatus #Marsupiale #Adaptări #Dentiție #Biologie #FaunaAustraliei #Biodiversitate #Conservare #MuzeulAntipa
Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".



Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu