marți, 14 aprilie 2026

Pescărașii, rachetele albastre ale Cibinului

 


Este mic, agil, pescar formidabil și foarte colorat, iar lunca Cibinului din Sibiu îi este casă. Unde mai pui că pescărașul albastru (Alcedo atthis), căci despre el e vorba, este și specie protejată Natura 2000.


Îi facem o vizită sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 8:00 (păsările sunt mai active dimineața), în cadrul unui tur ghidat susținut de ornitologul Bogdan Federeac. Turul va începe la Baza Sportivă "Pompierul".


Cum lunca Cibinului din Sibiu este loc de cuibărire sau hrănire și pentru alte specii, e posibil să întâlnim și berze, lișițe, rațe mari, sticleți, florinți, vânturei, silvii, pițigoi, lăstuni, rândunele, cinteze ori măcălendri.


Dat fiind că plimbarea va avea loc într-o arie naturală, nu într-o grădină zoologică, e posibil ca lista speciilor întâlnite să fie mai lungă sau mai scurtă (“you never know what you're gonna get”, vorba lui Forrest Gump).


Ne vom plimba într-o zonă spectaculoasă, cu sălcii și stuf, în care natura a supraviețuit în mijlocul unui oraș de peste 130.000 de locuitori. Lunca Cibinului este o arteră verde-albastră esențială pentru sănătatea sibienilor, lucru despre care o să mai vorbim la fața locului.


Turul este gratuit, va dura aproximativ două ore și este deschis oricui, în limita a 20 de participanți. Vă rugăm să completați formularul următor:
https://forms.gle/EBovQ58Z3gm2gw8v9


Coordonatele GPS ale punctului de întâlnire, Baza Sportivă "Pompierul" din Sibiu, sunt acestea:
https://maps.app.goo.gl/VPQsuiRYvKFTaSCT6


Nu uitați acasă binoclul sau aparatul foto (dacă aveți, desigur).
Credit foto și mii de mulțumiri: Gabriel Herlo.
….
Evenimentul este organizat în cadrul programului 𝘊𝘰𝘮𝘶𝘯𝘪𝘵𝘢̆𝘵̦𝘪 𝘳𝘶𝘳𝘢𝘭𝘦 𝘴̦𝘪 𝘶𝘳𝘣𝘢𝘯𝘦 𝘪̂𝘮𝘱𝘳𝘦𝘶𝘯𝘢̆ 𝘱𝘦𝘯𝘵𝘳𝘶 𝘤𝘰𝘯𝘴𝘦𝘳𝘷𝘢𝘳𝘦 𝘴̦𝘪 𝘥𝘦𝘻𝘷𝘰𝘭𝘵𝘢𝘳𝘦
𝘥𝘶𝘳𝘢𝘣𝘪𝘭𝘢̆, susținut de BRD Groupe Société Générale.


#ReteauaPentruNaturaUrbana #BiodiversitateUrbana #UrbanBiodiversity #NaturaUrbana #UrbanNature #OutdoorActivities #ActivitatiInNatura #nature #natura #turGhidat #guidedTour #birds #păsări #păsăriSalbatice #birdWatching

 

Sursa informațiilor Rețeaua pentru Natură Urbană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu