joi, 29 aprilie 2021

Medalia românească: 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși

 

 

CONSTANTIN BRÂNCUȘI, SCULPTORUL INFINITULUI

”Când am înălțat întâia oară o Coloană a Infinitului printre arbori, am văzut-o arzând, clară ca fulgerul vestitor de trăsnet… Dacă izbutisem să sculptez focul, de ce nu pot da chip trăsnetului? Să-l sculptez, descătușând puteri în stare de a zgudui lumea?” – Constantin Brâncuși

Brâncuși, Omul Infinitului şi opera sa sunt parte din tezaurul naţional. Sculpturile sale fără egal se regăsesc expuse în muzee din întreaga lume, iar numele lui este prețuit pretutindeni.
Capodopera artei contemporane universale Ansamblul Monumental de la Târgu Jiu, „Calea Sufletelor Eroilor”, așa cum a fost supranumită de genialul sculptor, reprezintă opera desăvârșită ce simbolizează drumul de reîntoarcere a eroilor gorjeni – prin jertfa lor de sine pentru ţară şi credinţă – la Dumnezeu.
Coloana Infinitului, parte a trilogiei Ansamblului din Târgu Jiu compus din: „Coloana fără sfârșit”, „Poarta Sărutului” și „Masa Tăcerii”, este opera de căpătâi a părintelui sculpturii moderne și expresie a aspiraţiei lui Brâncuşi către absolut.
Mesajul „Stâlpului” izvorăște cu claritate din cuvintele marelui artist român.
„Realitatea pe care Stâlpul – laolaltă cu celelalte două semne de piatră ale mele – o întrupează este avântul, conştiinţa nunţii ce o sărbătorim cu nesfârşitul univers, dorul ce-i însufleţeşte pe eroi spre absolut.”
„Acesta este mesajul Stâlpului meu, străjuit de Masă şi de Poartă…Să arzi ca o flacără…Să te prefaci în fulger legând cerul cu pământul.”

„Ziua Mondială a Artei: 145 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși” este noua emisiune medalistică dedicată spiritului creator al artei contemporane Constantin Brâncuși și lansată pe piață, de Monetăria Statului, cu prilejul Zilei Mondiale a Artei.

Acest produs medalistic remarcabil – format din medalie unicat și însoțită de un ambalaj de excepție (pliant și mapă de prezentare) – poate fi achiziționat de la magazinele Monetăriei la prețul de 450 lei/set, inclusiv TVA.

Medalia prezintă următoarele caracteristici tehnice:
* Material: Argint 999‰
- Diametru: 37 mm
- Greutate: 31 grame
- Calitate: proof
# Tiraj fix: 200 bucăți

Așteptăm comenzile dumneavoastră pe adresele de e-mail: magazin.filaret@monetariastatului.ro , magazin.beldiman@monetariastatului.ro sau comenzi.online@monetariastatului.ro .

Produsele vor fi expediate prin curier, plata ramburs.

_______________________________________
#MonetariaStatului #ConstantinBrancusi #ColoanaFaraSfarsit #PoartaSarutului #MasaTacerii #Arta #Romania

 

Sursa informațiilor Monetăria Statului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu