Peștera Toșorog - situată în partea de nord-est a Munților Hășmaș, la aproximativ 28 km de orașul Bicaz, pe teritoriul comunei Bicazu-Ardelean, a fost declarată arie protejată în anul 1971 la propunerea Muzeului de Științe Naturale Piatra Neamț și rezervație naturală mixtă (de tip speologic și faunistică) în anul 1994, acest regim fiind reconfirmat prin Legea Nr.5 din 6 martie 2000 (privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a III-a - zone protejate).
Peștera Toșorog cunoscută și sub denumirea de “Jgheabul cu Gaură”, este considerată cea mai lungă peșteră din România dezvoltată în conglomerate cretacice, remarcându-se ca o singularitate în Carpații Orientali.
Prin eroziune și dizolvare, fisurile și golurile dintre stratele de conglomerate au fost lărgite treptat , formându-se săli. Prin precipitare chimică au luat naștere formațiuni concreționare, constituite din stalactite, stalagmite, draperii și coloane.
Un rol important în evoluția peșterii l-au avut procesele de prăbușire a elementelor conglomeratice din tavan și din pereții laterali, iar în ultima fază de dezvoltare au avut loc depuneri concreționare intense care au dus la ornamentarea ei cu forme interesante.
Principala particularitate a acestei peșteri este succesiunea galeriilor mai largi cu unele mai înguste, având patul și tavanul în pantă, pe direcția înclinării conglomeratelor. De la intrare până la cea mai joasă galerie, căderea peșterii este de 30 m și conține nouă săli pe o lungime de aproximativ 430 metri.
Peștera s-a format într-o perioadă climatică mult mai umedă decât cea actuală, în prezent fiind inactivă, sub raport hidrografic, făcând parte din categoria peșterilor fosile. Prin distrugerea de către turiști a formațiunilor concreționare (a căror procese de precipitare a încetat de multă vreme), se impune ocrotirea în scopul conservării la nivelul stării actuale.
În Peștera Toșorog viețuiește o importantă colonie de lilieci (Barbastella barbastellus Schreber), pe cale de dispariție datorită distrugerii habitatelor preferate din interiorul peșterii.
Bibliografie selectivă:
Marcian Bleahu, Vladimir Brădescu, Florian Marinescu. Rezervații naturale geologice din România, Editura Tehnică București, 1976;
Mihai Ciobanu, Constantin Grasu, Vasile Ionescu . Monumentele naturii din județul Neamț, Tipografia Piatra Neamț, 1972;
Grasu Constantin, Miclăuș Crina, Brânzilă Mihai, Baciu Dorin-Sorin. Munții Hășmașului. Monografie geologică și fizico-geografică. Editura Universității „ Al. I. Cuza” Iași, 2010.
Muzeograf,
Oana Maria Balan
Sursa informațiilor Complexul Muzeal Național Neamț.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu