marți, 1 septembrie 2020

O lume preistorică plină de culoare

 

Mărgele din Spondylus, malahit și un canin de cerb perforat provenind din mormântul nr. 43, descoperit în necropola de la Cernica - Mănăstirea Iezerul (jud. Ilfov). Colecția Arheologie MMB 33

 
Pandantiv din aur, asociat cu un colier de mărgele din Spondylus. Așezarea de la Pietrele- Măgura Gorgana (jud. Giurgiu) (Hansen 2011, Fig. 9, foto M. Toderaș) 33


Colier realizat din aur, cuarț, carneol și un pandantiv din aur. Necropola de la Varna, mormântul nr. 97, (Anthony 2010, p. 192). 22


 Coliere realizate din aur, malahit, carneol. Necropola de la Durankulak, mormântul nr. 211 (Muzeul Regional de Istorie - Dobrich (Bulgaria), (foto Archaeology Bulgaria). 33
 

O lume preistorică plină de culoare


Comunitățile preistorice au trecut printr-un proces continuu de adaptare la mediul înconjurător, au confecționat unelte, obiecte de podoabă, accesând resursele găsite în natură (scoică, os, corn, piatră), iar odată cu dezvoltarea metalurgiei asistăm la extinderea categoriilor de materie primă utilizate (aur, cupru, bronz).
Prin varietatea materiilor prime se ridică întrebarea asupra rolul estetic pe care asocierea acestor materiale îl aveau asupra oamenilor și în ce măsură erau utilizate pentru afișarea identității individuale sau de grup.
Culorile au fost utilizate atât pentru decorarea spațiului domestic, cât și în spațiul funerar, pentru înfrumusețarea corpului defunctului.
Analizând asocierile de artefacte identificate în general în siturile neo-eneolitice din zona Balcanilor, colierele formate din mărgele și pandantive de diverse culori au fost depuse de obicei în contexte funerare fiind asociate corpului uman. Se remarcă cimitirul neolitic de la Durankulak (reg. Dobrich, Bulgaria), însă sunt și alte cazuri întâlnite în necropola de la Varna I (reg. Varna, Bulgaria), de exemplu mormântul nr. 97 (colier din aur, cuarț, carneol, pandantiv aur).
În așezarea de la Pietrele - Măgura Gorgana (jud. Giurgiu, România) a fost identificat un pandantiv din aur, asociat cu un colier de mărgele din Spondylus, într-o locuință incendiată.
Mărgele din scoici exotice colorate, malahit sau dinți de cerb au fost descoperite și în necropola neolitică de la Cernica, din apropierea Bucureștiului, iar o parte dintre acestea pot fi văzute în expoziția Bijuterii Străvechi și Mesaje Relevate, deschisă la Casa Filipescu-Cesianu.

Sursa informațiilor Muzeul Curtea Veche.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu