Un pasionat de detecție metale a descoperit în Estonia o bijuterie foarte rară din aur, veche de 1700 de ani. Pe 8 septembrie 2019, Jegor Klimov scana un câmp din vechiul sit arheologic de sacrificiu din Saaremaa, ca parte a unei echipe de arheologi coordonată de Marika Mägi. La un moment dat, detectorul de metale a redat un sunet puternic. Echipa de arheologi se decisese deja să strângă echipamentele și să plece, dar Klimov a insistat și a început să sape. La scurt timp a văzut reflexia luminii pe aurul strălucitor. Arheologii s-au alăturat și au săpat cu atenție, scoțând la lumina bijuteria ornată cu un cap de șarpe stilizat la un capăt.
Artefactul datează din epoca romană a fierului, din jurul secolului al III-lea d. Hr. Bijuteriile de acest tip din această perioadă erau semne de înalt rang în Scandinavia. Cu cât designul și modelul erau mai complexe, cu atât mai elită era cel care purta bijuteria.
Majoritatea artefactelor complexe de acest tip, descoperite până acum, au fost găsite în mlaștini și lacuri. Unele inele de braț și inele de gât au fost găsite în morminte. Studiile asupra artefactelor au relevat faptul că obiectele găsite în mlaștini și lacuri nu erau, de regulă, de același tip cu cele îngropate în morminte. Depozitele votive au fost mai prețioase, cele mai bune obiecte posibile fiind dedicate ca jertfe în locașuri sacre. Din cele 60 de inele de gât de aur existente din epoca de fier scandinavă, aproape toate au fost găsite în Suedia și Danemarca. Au fost găsite câteva în Finlanda și unul în Polonia. Însă acest artefact este primul de acest tip găsit oriunde altundeva în statele baltice.
Foarte puține artefacte din această perioadă au fost descoperite în Estonia. Obiecte de aur din orice perioadă sunt extrem de rare în evidența arheologică a Estoniei. Ele pot fi literalmente numărate pe degetele unei mâini. Cu o greutate de 175 de grame, această piesă este cea mai greu, cel mai valoros artefact arheologic de aur găsit vreodată în Estonia și probabil a aparținut cuiva de rang foarte înalt din rândul elitei nordice. Descoperirea susține ipoteza că de fapt ceea ce este acum vestul și nord-vestul Estoniei a avut un contact cultural semnificativ cu popoarele din jurul Mării Baltice și din Scandinavia, precum și cu triburile din statele baltice moderne și din Rusia.
Artefactul ar fi putut fi o brățară, guler spiralat sau colier. Este dificil de spus, deoarece, așa cum se întâmplă în mod obișnuit cu obiectele sacrificate, a fost deformat în mod deliberat. Dar greutatea și lungimea sugerează că este probabil un inel pentru gât.
"Se poate spune că este cea mai valoroasă descoperire, în sensul material, din Estonia. Se crede că persoana care a purtat acestă bijuterie a aparținut celor mai înalte eșaloane ale societății. Nu este o brățară obișnuită. Cum a ajuns această brățară în Saaremaa este o întrebare interesantă, dar la care nu vom primi niciodată un răspuns. Este considerat unul dintre cele mai semnificative obiecte din epoca romană a fierului și este asociat cu puterea regală și familiile regale", a explicat arheologul Mägi la emisiunea de știri "Aktuaalne kaamera" de la ETV.
Sursa informațiilor Harta Comorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu