marți, 1 octombrie 2019

A 52-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale Pontica






În perioada 2 – 4 octombrie 2019, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează a 52-a ediție a Sesiunii Științifice Internaționale Pontica. Deschiderea oficială a sesiunii va avea loc miercuri, 2 octombrie 2019, ora 11.00, în Aula „Adrian Rădulescu” a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
După alocuțiunile oficiale vor fi susținute, în plen, trei comunicări științifice: 140 de ani de la prima colecție tomitană de antichități – dr. Sorin Marcel Colesniuc, Directorul General al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța; Istoriografia românească după 1948 – dr. Alexandru Barnea; Câteva evenimente de referință de la conferința generală ICOM, Kyoto, 2019 – dr. Dan Octavian Paul.
În continuare, vor fi lansate două volume: Tristele și Ponticele - Publius Ovidius Naso și O Dobroge, o Dunăre și două conferințe de pace. Documente - ambasador Vasile Stoica – autor Robert Stănciugel.
Deschiderea oficială a Sesiunii Științifice Internaționale Pontica se va încheia cu vernisajul a două expoziții temporare: 140 de ani de la prima colecție tomitană de antichități și, cea de-a doua expoziție, Cucuteni – o civilizație preistorică redescoperită.
Lucrările se vor desfășura pe secțiuni, după cum urmează: Preistorie, Greco-Romană, Medievală, Numismatică, Modernă și Contemporană. În ziua de 3 octombrie 2019, va avea loc o masa rotunda intitulată Conservarea și restaurarea patrimonului arheologic. Pentru ultima zi a sesiunii științifice, reprezentanții Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța au organizat o excursie de documentare la Complexul Muzeal de la Adamclisi.
La Sesiunea Științifică Internațională Pontica din acest an sunt înscriși aproximativ 150 de specialiști și experți în arheologie și istorie, din țară și de peste hotare: profesori universitari, cercetători științifici, arheologi, muzeografi, restauratori, conservatori, arhiviști etc.



Sursa informațiilor Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu