joi, 29 noiembrie 2018

Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918





Muzeul Judeţean Teleorman, instituţie de cultură aflată în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman, vă invită, luni, 3 decembrie 2018, ora 11.00, la deschiderea Exponatului Lunii Decembrie.
Pentru perioada 1-31 decembrie, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului ultimul exponat al acestui an şi al celui de-al 11-lea de când a fost iniţiat ciclul expoziţional. Este vorba despre medalia „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”, distincţie comemorativă românească instituită de regele Ferdinand I prin Înaltul Decret Regal Nr. 1744 din 8 iunie 1918 şi care a fost conferită tuturor participanţilor la Primul Război Mondial.
Pentru militarii care au participat la lupte, „Crucea Comemorativă” a fost conferită cu barete metalice pe care sunt înscrise localităţile sau zonele în care au avut loc luptele la care titularii au participat. Decretul de instituire precizează 11 barete: „Ardeal”, „Cerna”, „Jiu”, „Carpaţi”, „Oituz”, „Bucureşti”, „Turtucaia”, „Dobrogea”, „Mărăşti”, „Mărăşeşti” şi „Târgul Ocna”. Ulterior, prin alte decrete regale, au fost instituite noi barete: „Dunărea”, „1918” şi „1919” (în anul 1919), „Siberia” - pentru Corpul voluntarilor romani din Siberia (1920), „Italia”- pentru ofiţerii şi gradele inferioare din Legiunea Voluntarilor Români din Italia (1927).
Printr-un decret din anul 1939, Carol al II-lea a autorizat ca, după decesul persoanei decorate cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”, aceasta să fie purtată de către cel mai mare fiu, dacă era ofiţer activ sau în rezervă. În acest caz, o baretă cu inscripţia „Tradiţie” era fixată pe panglică, bareta fiind acordată printr-un brevet emis pe numele descendentului.



Sursa informațiilor Muzeul Judeţean Teleorman.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu