miercuri, 11 aprilie 2018

Proiectul educaţional „Fluturi migratori”





În perioada aprilie-mai 2018, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi derulează proiectul educaţional „Fluturi migratori”, activitate care îşi propune să prezinte participanţilor aspecte ştiinţifice legate de viaţa a diferite specii de fluturi migratori, care ajung şi la noi în ţară. În mod obişnuit, elevii învaţă la şcoală că doar păsările sunt migratoare, însă puţini ştiu că primii care sosesc pe teritoriul ţării noastre, primăvara, sunt fluturii diurni şi nocturni, aparţinând mai multor specii. Aceştia străbat distanţe la fel de lungi ca şi păsările, venind în România din zone îndepărtate, precum Africa. Proiectul se adresează elevilor din clasele I-VIII. Pentru informaţii şi înscrieri cei interesaţi pot suna la secretariatul muzeului, 0236-411898. Taxa de participare este de 1,5 lei/elev.



Sursa informaţiilor Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu