miercuri, 22 iunie 2016

Ziua Universală a IEI, sărbătorită la Muzeul ASTRA


“Îmbracă planeta în IE şi spune lumii cea mai frumoasă poveste despre România!” De la acest îndemn va porni ediţia din acest an a evenimentului Ziua Universală a IEI, o acţiune organizată la Sibiu de Muzeul ASTRA în parteneriat cu Future Capital. Ziua Universală a IEI este un eveniment global, iniţiat şi coordonat de comunitatea online La Blouse Roumaine.

Anul acesta sărbatoarea va începe pe 24 iunie, în ajunul solstiţului de vară şi se va termina pe 26 iunie, de Sânziene. La Sibiu, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului va fi gazda celor 3 zile de activităţi interactive pregătite special pentru acest eveniment. Prin urmare, în zona Târgului de ţară vor fi amenajate 22 de ateliere meşteşugăreşti.

,,Faptul că un astfel de eveniment continuă la Muzeul ASTRA reprezintă o dovadă în plus că eforturile noastre pentru promovarea valorilor culturale nu au fost şi nu sunt în zadar. Feedbackul înregistrat la ediţiile trecute ne-a determinat să menţinem Ziua IEI la Muzeul ASTRA şi să-i readucem aici pe meşterii, conservatorii şi pe toţi ceilalţi piloni care fac din IA românească nu numai un simbol, ci şi un brand autentic. Acest brand este din ce în ce mai cunoscut şi recunoscut în străinătate”, spune Ciprian Ştefan, managerul C.N.M. ASTRA.

Cine îmbracă o ie va avea acces gratuit în Muzeul Astra

Printre atelierele meşteşugăreşti din Muzeul în aer liber vor fi şi două dedicate îngrijirii IEI. Aici vizitatorii pot să înveţe cum să păstreze cămașa tradițională la fel de frumoasă ca odinioară. În acelaşi cadru va fi organizat şi un târg de ii și obiecte tradiționale, dar şi ateliere de cusut, confecţionat haine și bijuterii tradiţionale. Cei care vor îmbrăca o IE sau orice cămașă tradițională vor avea acces gratuit în Muzeul ASTRA.

Totodată, organizatorii încearcă să-i convingă pe sibieni ca această cămașă tradițională poate fi purtată și în zilele noastre.

„Și anul acesta vom avea un concurs în care va fi premiată cea mai frumoasă ie, iar premiile sunt oferite atât de meșteșugarii care vor participa la târg, cât și de Muzeul Astra”, spune Mirela Iancu, director marketing C.N.M. Astra.

O altă noutate este și Mocanița care revine zilele acestea la Cornățel.

„Am reușit să aducem și trenul copilăriei, pentru a sărbători atât vacanța școalară, cât și ziua iei. Este important de știut că cei care vor fi îmbrăcați în ie, vor beneficia de 50% la achiziționarea unui bilet de călătorie, spune Elena Lotrean, inițiator IA Sibiu.

Programul celor trei zile

VINERI 24 IUNIE 2016
Ora 14.00-16.00- Hora Sânzienelor–invitați Florin Vasilică și Grupul Teleormanul- Piața Mică – esplanada din fața Casei Artelor
Ora 17.00 – 19.00- Conferința publică IA din Mărginimea Sibiului – Păstrarea tradiției ca lement identitar– sala Auditorium, Pavilionul Muzeal Multicultural, Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului
Invitați: Elena Găvan, muzeograf Muzeul Civilizației Transilvane ASTRA, Maria Ciucă, meșter popular din Poiana Sibiului și Iulia Teodorescu, expert conservare – restaurare textile din cadrul Departamentului Conservare – Restaurare a Muzeului ASTRA
Orele 14.00-18.00 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
SÂMBĂTĂ 25 IUNIE 2016
Orele 10:00-20:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
10:00 – 20:00–Târgde ii și obiecte tradiționale
10:00 – 16:00–Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
10:00 – 18:00–Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
10:00 – 20:00–Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
10:00 – 20:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
10:00 – 20:00–Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
12:00 – 20:00–Obiceiuri de Sânziene cu Juniicetății din Rupea, județul Brașov
10:00 – 20:00 – Colecții și colecționari – expoziție
Orele 10.00-18.00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului- Școala din Ticera – ateliere educative
10:00 – 13:00 – Semne cusute- atelier de broderie pentru copii
10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
12:00 – 15:00 – Pauza de joacă- jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
15:00 – 18:00–Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
Ora 12:00– Plimbare în IE cu BICICLETE COCHETE
Plecare din Piața Mică, nr. 11 pe traseul Piața Mică – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului și PICNIC în IE (poienița din preajma Târgului de țară)
Ora 21:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Scena de pe lac
Concert DOMINO, Sibiu

Orele 14:00-18:00 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel
Orele 11:00- 15:00 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str .Ludoș
DUMINICĂ 26 IUNIE
Orele 10:00-18:00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Târgul de Țară
10:00 – 18:00Târg de ii și obiecte tradiționale
10:00 – 16:00 Atelier de consultanță despre îngrijirea iei cu Iulia Teodorescu expert conservare –restaurare textile Muzeul ASTRA
10:00 – 18:00 Atelier de împletit cosițe cu Braid Trends Sibiu
11:00 – 18:00Atelier de împletit cununițe de flori cu Gift Art Sibiu
10:00 – 18:00–Atelier de confecționat păpuși cu Magdalena Dudău, meșter popular din Brezoi județul Vâlcea
10:00 – 18:00 – Atelier de țesut cu Sanda Țarog, meșter popular din Cincu, județul Brașov
10:00 – 18:00 Atelier de decorațiuni cu Eticheta Handmade
14:00 – 15:00- De la folclorul copiilor la folclorul autentic spectacol cu elevii clasei pregătitoare B, Liceul teoretic ”Constantin Noica” Sibiu, îndrumați de prof. Emilia Dragomir
14:00 – 16:00- Concurs Cea mai frumoasa IE – (înscrieri începând cu sâmbătă orele 10 :00până duminică orele 13 :30)
17:00 – 18:00– 5 o’clockTea–Acorduri de chitară cuDorinPitariu
10:00 – 18:00 – Colecții și colecționari – expoziție

Orele 10.00-18.00 – Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – Școala din Ticera – ateliere educative
10:00 – 13:00 – Semne cusute – atelier de broderie pentru copii
10:00 – 13:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
12:00 – 15:00 – Pauza de joacă- jocurile copilăriei de altădată : elasticul, coarda, șotron, sforicica, Mi-am pierdut o batistuță, Mațe-ncurcate
15:00 – 18:00 – Atelier de reciclare creativă – țesut la gherghef din resturi textile
10:00 – 18:00 – Desene pe asfalt – observă și desenează motive tradiționale din Muzeul ASTRA
Orele 10.00-18.00––Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului – momente folclorice cu formația Fluier Verde și solist vocal Daniela Popa
Orele 13.00 – 14.00 –Primăvara – Om și Natură în folclorul Mărginimii Sibiului- șezătoarea cu copiii Grădiniței cu program prelungit Nr. 43, îndrumați de prof. Simona Lavric și Grupul Junii din Cadrul Școlii Populare de Artă și meserii ”Ilie Micu” Sibiu, îndrumați de prof. Cosmin Verde
Orele 14.00-18.00 – Valea Hârtibaciului – Trenul CopilărIEI– MOCĂNIȚA pe ruta Cornățel – Hosman- Cornățel

Orele 11.00- 15.00 – Zilele vecinătății – Cartier Valea Aurie – Ateliere pentru copii pe Str . Ludoș

Ora 20.00 – Sânziene Party cu RYM în Vintage Pub, Str. Zaharia Boiu


Sursa informaţiilor Turnul Sfatului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu