marți, 17 noiembrie 2015

Lansare volumului "Portul popular femeiesc din Suceava" în colecţiile Muzeului Naţional al Satului „D. Gusti”,



Joi, 19 noiembrie 2015, începând cu ora 14.00, Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” din Bucureşti are plăcerea de a vă invita la evenimentul de lansare al catalogului Portul popular femeiesc din Suceava în colecţiile Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, autori dr. Georgeta Stoica, dr. Georgiana Onoiu, Cuvânt înainte conf. univ. dr. Paula Popoiu. Prezenta publicaţie este a treia, după cele dedicate zonelor etnografice Muscel (2013) şi Gorj (2014).

Ansamblul portului femeiesc din nordul Moldovei impresionează prin monumentalitate, simplitate, armonie şi distincţie. Piesele componente lucrate din materiale provenite în cea mai mare parte din gospodărie (cânepă, in, lână), prelucrate în casă, în ateliere meşteşugăreşti sau cu ajutorul instalaţiilor ţărăneşti conferă portului o notă de autenticitate, de legătură a omului cu natura din care face parte şi în care se integrează în totalitate. Compus după reguli acceptate de colectivitate, portul din această parte a ţării este de o remarcabilă unitate în ceea ce priveşte elementele sale fundamentale: croi, dispunerea ornamentelor, cromatică, piese componente. În introducerea lucrării este analizat portul popular femeiesc sucevean ca ansamblu, dar şi pe tipuri categoriale (materiale, croi, tehnici de lucru, cromatică etc.). Volumul considerabil de piese (790) a permis analiza şi înţelegerea profundă a acestui tip de costum, concretizată şi prin fişa fiecărui obiect în parte.

„Analiza tipologică a costumului sucevean, a croiului şi a ornamenticii completează acest catalog urmând tipicul consacrat deja la Muzeul Satului: o abordare completă, descrieri ample şi clare ale diverselor piese care alcătuiesc costumul, fără a fi uitate regulile ornamenticii, tehnicile croiului simplu, dar extrem de adaptat nevoilor de acoperire, apărare şi înfrumuseţare ale corpului uman. Accesorii şi podoabe (coliere de mărgele ,,veneţiene”, mărgele roşii, de coral sau plastic, mai nou, salbe de bani, rarisime în momentul de faţă) sunt scoase la lumină de munca celor două cercetătoare şi readuse în memoria bunicilor noastre sau mai tinerelor femei care acum au început să preţuiască frumuseţea costumului tradiţional şi mai ales frumuseţea plină de eleganţă si rafinament a iei româneşti. (conf. univ. dr. Paula Popoiu).

Catalogul vine în sprijinul specialiştilor dar şi a publicului larg, atât prin informaţiile legate de costumul din nordul Moldovei cât şi prin glosarul de termeni.
Proiectul este co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional şi a apărut în condiţii grafice de excepţie, sub semnătura editurii SC Alcor Edimpex SRL.
Evenimentul este găzduit de Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala H. H. Stahl, Șos. Kiseleff, nr. 30.


Sursa informaţiilor: https://www.facebook.com/events/1105195999498083/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu