20.11.2015
În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 23 noiembrie 2015, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic un set de monetărie cu tema 375 de ani de la tipărirea Pravilei de la Govora.
Setul de monetărie va conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu şi 10 ani de la denominarea monedei naţionale), precum şi o medalie din argint.
Caracteristicile medaliei din argint sunt următoarele:
Metal: argint
Titlu: 800‰
Formă: rotundă
Diametru: 28 mm
Greutate: 15,5 g
Calitate: proof
Cant: neted
Aversul redă imaginea şi numele mănăstirii Govora, inscripţiile „PRAVILA DE LA GOVORA” şi „1640” – anul tipăririi pravilei.
Reversul prezintă portretul, numele şi anii de domnie ai voievodului Matei Basarab şi reprezentarea stemei Ţării Româneşti din Pravila de la Govora.
Setul de monetărie va fi prezentat sub formă de pliant, introdus într-un etui, piesele componente fiind încastrate în locaşuri speciale. Medalia din argint şi monedele care alcătuiesc setul sunt realizate în condiţii de calitate proof.
Tirajul acestei emisiuni numismatice este de 250 seturi.
Preţul de vânzare, exclusiv TVA, pentru setul de monetărie este de 240,00 lei.
Lansarea în circuitul numismatic a setului de monetărie se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Sursa informaţiilor: http://www.bnr.ro/page.aspx?prid=10877
Data emisiunii: 23.11.2015
Setul de monetărie conţine monedele româneşti aflate în circulaţie de 1 ban, 5 bani, 10 bani, 50 bani şi comemorative de 50 bani (Aurel Vlaicu, Mircea cel Bătrân, Neagoe Basarab, Vladislav I Vlaicu şi 10 ani de la denominarea monedei naţionale), precum şi o medalie de calitate proof din argint 800‰, cu diametrul de 28 mm, cântărind 15,5 g cu margine netedă. Aversul medaliei redă imaginea şi numele mănăstirii Govora, inscripţiile „PRAVILA DE LA GOVORA” şi „1640” – anul tipăririi pravilei. Reversul prezintă portretul, numele şi anii de domnie ai voievodului Matei Basarab şi reprezentarea stemei Ţării Româneşti din Pravila de la Govora.
Sursa informaţiilor: http://www.bnr.ro/EmisiuniDetails.aspx?idd=2762&WebPageId=726
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu