marți, 5 iulie 2022

Apariție editorială: Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859), de dr. Elena Arcus-Jantovan

 

Începem săptămâna cu o nouă apariție editorială, și anume cu studiul colegei noastre dr. Elena Arcuş-JantovanMoneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)".
Studiul respectiv prezintă o lucrare originală, dedicată uneia dintre cele mai puțin studiate și controversate probleme a circulației monetare în Principatul Moldovei dintre anii 1711-1859.
Acesta are drept scop studierea și interpretarea modului de organizare și reglementare a circulației monetare în Principatul Moldovei. Pentru aceasta, autoarea a identificat principalele tipuri monetare din perioada respectivă și a stabilit rolul acestora în circulație, impactul regimului politic instaurat și diverse legi ce au abordat în mod direct, dar și indirect problema monetară.
Tratarea problemei descoperirilor monetare din Principat a fost realizată prin prisma schimbărilor ce au avut loc odată cu instaurarea regimurilor străine de dominație, prin alcătuirea unui repertoriu și a cartografiei descoperirilor monetare, precum și prin dezvăluirea unor aspecte ce vizează importanța acestor descoperiri de monede pentru cercetările numismatice, dar și a istoriei Principatului Moldovei.
În curând lucrarea va fi disponibilă în magazinul MNIM!

 

Sursa informațiilor Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu